Apple a prezentat săptămâna trecută patentele pentru un telefon pliabil. Acesta trebuie să ajungă într-un timp cât mai scurt pe piaţă deoarece Samsung, liderul mondial a prezentat deja Galaxy Fold, iar Huawei prezintă zilele acestea la Mobile World Congress de la Barcelona modelul pliabil Mate X.
Apple a pierdut deja a doua poziţie în topul mondial al producătorilor de telefoane, iar cele mai noi telefoane nu se bucură de succesul scontat. De altfel, Apple a anunţat că nu va mai publica în datele financiare numărul de unităţi iPhone comercializate.
Lupta pentru poziţia de lider să dă în prezent între Samsung şi Huawei, iar dacă telefonul sud-coreenilor costă 2.000 de dolari, chinezii vor veni probabil cu un preţ mai accesibil pentru telefonul lor pliabil.