Populația planetei va ajunge la nouă miliarde până în 2050, iar creșterea va veni, în principal, din statele africane, arabe și din India. Chiar și așa, problema omenirii va fi îmbătrânirea, nu resursele Terrei.
Criza economică prin care trecem la nivel global a exacerbat și discuțiile depre suprapopularea planetei. Mai ales în momentul în care populația a atins cifra de șapte miliarde, în octombrie anul trecut. Dar, pentru a înțelege mai bine ce înseamnă explozia demografică din ultimii 50 de ani pentru economie și pentru nivelul nostru de trai, trebuie să ne uităm cu mai multă atenție la corelația dintre creșterea produsului intern brut și vârsta medie a populației. A fost nevoie de 250.000 de ani pentru ca populația lumii să atingă primul miliard, în jurul anului 1800. Pentru al doilea miliard a mai fost nevoie de circa 100 de ani, până în 1927. După care perioadele s-au micșorat drastic. Populația a ajuns la cinci miliarde în 1987, după 12 ani, în 1999, la șase miliarde.
Însă vârful de creștere a trecut deja, acesta având loc în anii 1960, când rata era de 2% pe an. Pentru următorul miliard se estimează că va fi nevoie de 14 ani, iar pentru cel care îi va urma, de 18 ani. Vorbim însă doar de estimări. Iar cu ratele de scădere pe care le observăm în prezent în multe zone ale globului, este posibil ca majorarea numărului oamenilor să fie mult mai redusă decât prognozele.
Terra are suficiente resurse pentru toți
Am ajuns la șapte miliarde, și până în 2050 vom fi nouă miliarde. Principala întrebare care se pune este dacă planeta are resurse suficiente pentru a hrăni atât de mulți oameni. Propovăduitorii apocaliptici spun și că vom ajunge la războaie, la conflicte planetare, că vom trece prin tot mai multe crize economice. Dacă ne uităm însă la rapoartele demografice ale Națiunilor Unite, corelate cu evoluția economică, observăm că lucrurile nu sunt nici pe departe atât de sumbre. În primul rând, să privim la capacitatea agricolă a planetei. În mod sigur, nouă sau zece miliarde de vânători și culegători nu ar putea supraviețui; oamenii care trăiau așa aveau nevoie de suprafețe foarte mari pentru a-și asigura nevoile zilnice. În prezent vorbim însă despre o populație majoritar urbanizată, a cărei hrană este produsă prin agricultură puternic mecanizată.
Conform datelor Băncii Mondiale, până în 2055, producția agricolă ar trebui să crească cu circa 65% față de nivelul actual, pentru a ține pasul cu majorarea populației. Pare mult, dar dacă ne uităm că în perioada 1970 – 2010 producția a crescut de trei ori și jumătate, nu mai este chiar atât de mult. Se găsesc mai greu, dacă nu deloc, noi suprafeţe agricole, dar producția de pe actualele zone poate fi majorată. Cel mai la îndemână exemplu este România, a cărei suprafață agricolă ar putea susține până la 70-80 milioane de persoane, dar în prezent abia asigură necesarul a 20 de milioane.
Baby-boom la pensie
De altfel, problema actuală legată de foamete vine mai degrabă din lipsa banilor pentru cumpărare, nu din lipsa produselor. La care se adaugă și risipa de alimente din statele dezvoltate, care în UE se ridică la 89 de milioane de kilograme anual. „Risipa de alimente a devenit un fenomen foarte răspândit în UE, dar nu a beneficiat de atenția cuvenită până acum“, a declarat europarlamentarul Salvatore Caronna, cu ocazia adoptării unei rezoluții care presupune reducerea la jumătate a risipei de alimente până în 2025. Parlamentarii europeni au în vedere că hrana este aruncată, în timp ce 79 de milioane de cetățeni UE trăiesc sub limita sărăciei, iar 16 milioane își primesc mâncarea de la asociații caritabile.
Principala problemă demografică nu este atât creșterea populației, cât raportul dintre diferitele grupe de vârstă. Îmbătrânirea creează mai multe dificultăți, mai ales în condițiile în care majoritatea regiunilor au rate de fertilitate sub cea considerată minimă pentru gradul de înlocuire. Nivelul minim este de 2,1 copii pe mamă (persoane între 15 și 49 de ani), iar în România anului 2012 rata este de 1,3. De altfel, aproape jumătate din populația lumii trăiește în țări cu rate de fertilitate mai mici de 2,1. Iar numărul este în creștere, nivelul fiind întâlnit inclusiv în state precum China, Brazilia, Thailanda și Iran, nu doar în regiunile dezvoltate.
Generația „baby-boom“, cei născuți în perioada de după Al Doilea Război Mondial (anii 1950 în Europa și 1970 în Asia de Est), ne arată cel mai bine corelația dintre creșterea economică și vârsta populației. Societatea beneficiază de ceea ce se numește „dividendele demografice“, respectiv momentul în care sunt relativ puțini copii și bătrâni și mulți adulți activi, inclusiv femei care intră în câmpul muncii pentru prima oară, cariera fiind preferată unei căsătorii timpurii.
Perioada de maxim „avânt“ a avut loc în Europa între 1945 și 1975, iar în Asia (estică) între 1980 și 2000. Numai că boomul se încheie, iar persoanele care au lucrat toată viața activă pentru economie își doresc dividendele proprii. Populația încetează să mai crească, numărul bătrânilor este tot mai mare datorită speranței crescute de viață, iar numărul celor dependenți de adulții activi este tot mai mare.
Cel mai bun exemplu este rata de dependență, care în 1970 era de 75 de persoane (copii și bătrâni) pentru fiecare 100 adulți activi. În 2010, numărul dependenților a scăzut până la 52, iar trendul dă semne că s-a oprit. Și urmează să o ia în sens invers din cauza ratelor scăzute de fertilitate, estimările indicând trei dependenți pentru fiecare adult în 2050. Situația este deja prezentă în Japonia și se apropie cu pași repezi de Europa.
Problemele Chinei sunt majore
Doar trei regiuni vor evita trendul în următoarele decenii: țările din Africa, statele arabe și India. Pentru restul lumii însă, nu va mai conta cât de mult crește populația, ci cât de multe economii s-au făcut pentru a susține persoanele ieșite din activitate. Pericolul este, oarecum surprinzător, la fel de mare pentru China, nu doar pentru statele dezvoltate din vestul Europei. Iar chinezii, care recent au devenit o țară „urbană“, adică procentajul oamenilor care trăiesc în orașe l-a depășit pe cel din zonele rurale, vor avea probleme majore în a asigura veniturile celor care ies la pensie.
China este o zonă atipică, unde rata fertilității a scăzut nu doar prin dezvoltarea normală, respectiv scăderea fertilității datorită avansului economic, ci și prin politica demografică, prin care este permis doar un copil de familie. China a ajuns, în ce privește PIB-ul, între primele țări din lume, dar populația de aproape 1,35 miliarde indică un nivel de trai încă departe de cel al SUA, Japoniei sau statelor din zona euro. Iar reducerea forței de muncă va obliga companiile să majoreze veniturile, erodând și competitivitatea economică a țării.
Nici România nu stă mult mai bine la acest capitol. Rata fertilității, de 1,3 copii, este mai mică inclusiv decât cea medie din Europa, de 1,6 copii. Iar vârsta medie a populației este de aproape 40 de ani (38,1 la bărbați și 41 la femei). De asemenea, 31% din populație sunt copii (respectiv 15,12%, cu vârste între 0 și 14 ani) și bătrâni (14,9% cu vârste de peste 65 de ani). Cu o societate majoritar urbană, în proporție de 55%, dar cu o populație în scădere, România are deja probleme serioase în asigurarea fondului de pensii, singura diferență față de restul Europei fiind vârsta ceva mai redusă de pensionare din ultimii zece ani din cauze subiective (până la circa 55 de ani).
Soluții nu există
România nici nu a reușit să ajungă la nivelul de dezvoltare al Occidentului și are deja probleme cu fondul de pensii. Dar cauza nu este numărul persoanelor active, ci numărul salariaților. Ceea ce înseamnă că soluția este creșterea economică și, implicit, a locurilor de muncă disponibile. Pentru îmbătrânire însă nu se poate spune că există o soluție universal acceptată. Cel mai probabil, va fi nevoie ca vârsta de pensionare să fie ridicată spre 70 de ani, pentru a evita incapacitatea de plată a sistemelor de pensii. O echilibrare a societăților tinere cu cele îmbătrânite va fi posibilă printr-o mult mai liberă circulație a forței de muncă, iar sistemele economice și sociale va trebui să se adapteze. Spre exemplu, dacă populațiile din statele sub-sahariene (cu vârste medii în jurul a 20 de ani) vor fi furnizoarele de tineri, atunci ei trebuie acceptați acolo unde este nevoie. Pentru a trece cu bine peste criza demografică ce stă să vină, națiunile trebuie să lase deoparte diferențele de rasă, religie etc. Iar criza demografică, atunci când va avea loc, va face ca actuala criză economică și financiară să arate ca o „iritație“ trecătoare.
7 miliarde numără populația globului, cifră atinsă în octombrie 2011, iar estimările indică o creștere de până la 9 miliarde în următorii 30 de ani
1,3 este rata de fertilitate a României, conform datelor de anul trecut, mult sub rata de „înlocuire“, de 2,1, și sub cea medie europeană, de 1,6
Risipa de alimente a devenit un fenomen foarte răspândit în Uniunea Europeană, dar acest fapt nu a beneficiat de atenția cuvenită până în acest moment.
Salvatore Caronna, europarlamentar italian