Dezvoltatorul cu capital israelian AFI Europe, proprietarul mall-ului AFI Palace Cotroceni din Bucureşti, şi-a schimbat strategie în ceea ce priveşte lotul de 156.000 mp din Bucureştii Noi. Dacă iniţial avea programate 5.300 de apartamente, noul plan indică doar 1.780 de unităţi şi nici acestea nu sunt o siguranţă.
„Am preferat să mai tăiem din partea rezidenţială şi să extindem zona comercială. Rezidenţialul nu mai este în focusul nostru deocamdată. Sectorul comercial este punctul important“, a declarat Tal Roma, business development manager în cadrul AFI Europe România.
Astfel, dezvoltarea comercială va începe cu 78.600 mp construiţi, faţă de 600.000 mp construiţi cât permite întregul lot. Prima etapă va cuprinde un centru comercial pe două etaje în suprafaţă de 39.400 mp construiţi, ancorat de un hypermarket de 6.000-14.000 mp şi alte două ancore de câte 1.500 mp.
Mall-ul va fi conectat la o unitate de tip Do-It-Yourself, care va beneficia de o suprafaţăă de circa 18.000 mp şi adiţional, vor fi construite alte patru boxe comerciale care totalizează alte 8.000 mp.
Ca o fază ulterioară, este gândită şi o clădire de birouri în suprafaţă de 13.200 mp şi cele 1.780 de apartamente. Întregul complex comercial va beneficia de 1.900 delocuri de parcare. Întreaga dezvoltare va necesita o investiţie de circa 60 mil. euro.
Dezvoltatorul se aşteaptă ca în primul trimestru al acestui an să obţină autorizaţia de construcţie şi îndată ce va semna contractul de preînchiriere cu operatorul hypermarketului să demareze construcţia. La sfârşitul acestui an sau începutul anului viitor, AFI Europe intenţionează să finalizeze construcţia parcului de retail, iar mall-ul se previzionează ca va fi lansat pe piaţă în trimestrul patru al anului viitor.