Nu numai spitalele au apărut ca ciupercile după ploaie: "Se va mentine trendul actual şi în ceea ce priveşte deschiderea de unităţi medicale de ambulator moderne. Medicii apreciati din sistem deja migrează catre clinicile nou deschise, fiind urmaţi de mare parte dintre pacienţii lor, ale caror pretentii au crescut mult în ultimii ani", spune Razvan Stefanescu, director general Romgermed.
Potrivit lui, în zece ani, locul vechilor unităţi medicale de stat, cum ar fi policlinici, dispensare sau chiar ambulatorii de spital va fi luat de catre unităţi moderne ale brandurilor cu renume din sectorul medical privat.
De la începutul lui 2011 până acum, privaţii au deschis aproximativ 15 noi spitale. Sanador a deschis cel mai mare spital din ţară, în urma unei investiţii de 40 de milioane de euro, cu 290 de paturi, iar MedLife a deschis trei noi spitale, două în Bucureşti şi unul în Braşov. Tot în Braşov s-a deschis Spitalul Sf. Constantin, în urma unei investiţii de 20 mil euro, iar în Piteşti s-a deschis Muntenia Hospital, cu 20 de paturi.
Viitorul este al brandurilor mari
"În viitorul apropiat, se va coaliza piaţa serviciilor medicale private prin apariţia unor lanturi de centre de tratament şi spitale private ca în străinătate. Pe piaţă vor domina doar 2 sau 3 branduri , restul vor pluti ca nişte bărci într-un ocean dominat de vapoare uriaşe de croaziera. Deja 35% din piaţă este dominată de top 20 centre medicale private, iar în urmatorul deceniu se va dubla acest procent", crede Robert Chiţan, director de promovare la Gral Medical.
Medicover a spart gheața în ceea ce privește investițiile în spitalele private din 2011, prin inaugurarea la București al celui mai mare spital propriu din Europa, în urma unei investiții de 20 de milioane de euro. "Medicover este prezent pe piaţa din România de peste 15 ani şi suntem hotărâţi să fim aici şi peste 10 ani. Unul din obiectivele noastre este să oferim programe de prevenţie care să menţină starea de sănătate a pacienţilor noştri, spune John Stubbington, Group Chief Operating Officer la Medicover. Potrivit acestuia, introducerea asigurărilor private ar putea fi benefică pentru sistem, mai ales că lipsa legislaţiei din domeniu este principalul obstacol în crearea unui sistem eficient capabil să răspundă nevoilor populaţiei. "Fondurile insuficiente şi lipsa facilităţilor îi determină pe români să apeleze la serviciile medicale private. Totuşi, mulţi nu sunt încă obişnuiti cu ideea de abonamente sau asigurări private de sănătate, ceea ce ar asigura acces rapid la servicii la standarde europene oricand au nevoie", mai spune COO-ul Medicover.
Acelaşi optimism rezervat îl regăsim şi la directorul general al Centrului Medical Medsana, Vassilis Chaniotis: "Ceea ce s-a întâmplat din punct de vedere economic în ultimii ani la nivel mondial, mă face să fiu ușor neîncrezător în orice fel de predicție de business pe termen lung. Sper însă că sistemul medical din România va ajunge peste 10 ani la nivelul de maturitate pe care îl vedem astăzi în țările din Europa Centrală".
Potrivit acestuia, un viitor ideal ar presupune:
- implementarea sistemului de asigurări medicale private facultative și obligatorii
- coexistenta sistemului medical privat cu cel de stat care să asigure protecție socială pentru populația cu venituri reduse
- implicarea autorităților pentru dezvoltarea de facilități în vedere pătrunderii pe piața din România a marilor operatori internaționali de servicii medicale private care să aibă posibilitatea de a dezvolta unități spitalicești și ambulatorii la un înalt nivel de performanță
- un sistem corect și coerent de recompensare a personalului medical conform activitații prestate atât în mediul privat cât și în mediul public.
"În cazul unei situații economice favorabile investițiilor, cu siguranță vom fi unul dintre actorii principali pe piața serviciilor private din România în următorii 10 ani întrucât avem planuri de extindere atât în ceea ce privește unități medicale
de ambulatoriu cât și unități medicale spitalicești", a mai spus directorul general Medsana.
Pariurile aproape sigure
Un segment care cunoaşte o dezvoltare rapidă sunt serviciiile medicale de laborator, pe care şi spitalele de stat le externalizează către privaţi. "În zece ani, peste 95% dintre acestea vor fi în regim privat, vor ramâne mai puţini furnizori, dar cu extindere naţională şi putere economică net superioare", spune directorul de dezvoltare al Romgermed.
Cerinţele stricte din punctul de vedere al calităţii precum şi costurile tot mai ridicate vor face ca tot mai mulţi dintre furnizorii actuali să renunţe la activitatea de laborator.
Totodată, el este de părere că specialităţi ca dermatologia, fizioterapia, pediatria, alergologia, ginecologia, cardiologia, endocrinologia şi medicina de laborator vor aduce câştiguri importante de cotă de piaţă furnizorilor care vor miza pe dezvoltarea lor.