Legătura feroviară va avea aproximativ 19,4 km din care 16,9 km (București-Odăile) reprezintă linie existentă (care va fi reabilitată și electrificată) și doar 2,5 km este construcție nouă (între Odăile și Aeroportul Otopeni, inclusiv subtraversarea pe 200 de metri a DN1).

Sursă foto: Digi24

Spre deosebire de proiectul unei linii de metrou între București și Otopeni, cel al căii ferate este mult mai simplu și mai ieftin putând să fie implementat rapid, scrie Digi24.

Asociația consideră proiectul ”foarte util pentru Capitală și pentru călători, o soluție alternativă pentru conectarea aeroportului de oraș până când magistrala de metrou M6 va deveni realitate”.

Bucharest Airport Train (BAT) va fi un tren expres veritabil, modern, o opțiune existentă în majoritatea capitalelor europene civilizate.

Este a doua oară când CFR caută un proiectant. Prima licitație, lansată pe 28.10.2016, a fost anulată pe 12.12.2016 pentru că nu s-a depus nicio ofertă. Noul contract prevede un buget de 2,7 milioane lei fără TVA și o durată de 14 luni. Primul termen pentru depunerea ofertelor este 12.04.2018, însă sunt șanse foarte mari să fie amânat.

Asociația apreciază că un termen posibil pentru intrarea în exploatare a trenului este finalul anului 2021 începutul lui 2022.