În prima săptămână a lunii martie, temperaturile vor fi mult mai ridicate decât cele specifice acestei perioade la nivelul întregii țări, dar mai ales în regiunile estice și sud-estice.
În ceea ce privește regimul pluviometric, acesta va fi excedentar în cea mai mare parte a țării, dar mai ales în regiunile vestice, nord-vestice, centrale și la munte.
În sud-estul teritoriului se anunță precipitații, iar nivelul acestora va fi apropiate de cel normale pentru acest interval.
În a doua săptămână a lunii martie, temperatura aerului va avea din nou, valori mai ridicate decât cele normale pentru această săptămână, pe întreg teritoriul României.
Cantitățile de precipitații estimate pentru această perioadă vor fi local excedentare în regiunile extracarpatice și la munte și apropiate de cele normale ale perioadei în rest.
Vremea se apropie de normal
În săptămâna 16-23 a lunii martie, temperaturile medii vor începe să se situeze în jurul celor specifice pentru această perioadă, la nivelul întregii țări, posibil ușor mai ridicate în regiunile extracarpatice.
În ceea ce privește regimul pluviometric, acesta va fi deficitar în regiunile vestice, nord-vestice și local în cele centrale, iar în rest va fi apropiat de cel normal pentru această perioadă.
În ultima săptămână a lunii martie, mediile valorilor termice se vor situa în general în jurul celor specifice pentru această săptămână, la nivelul întregii țări.
De asemenea, cantitățile de precipitații vor fi în general apropiate de cele normale pentru această perioadă a anului, cu posibilitatea unui deficit local în regiunile intracarpatice.