Potrivit Agerpres, ministrul a precizat că ţara noastră are o capacitate de cazare pentru migranţi de 1.300 de locuri, cu posibilitatea extinderii până la 2.700 de locuri. La audierea sa în Comisia parlamentară reunită pentru Apărare, Vela a spus că în cazul apariţiei unui flux masiv de migranţi va fi pus în aplicare un document care stabileşte măsuri pentru gestionarea situaţiei.
Printre acestea se numără securizarea frontierei de stat, apariţia unor noi centre de cazare, iar pentru sprijin logistic se pot utiliza capabilităţi inclusiv de la MApN şi Crucea Roşie. Marcel Vela a mai spus că a avut şi o videoconferinţă cu ministrul de Interne din Grecia, iar România este pregătită în acest domeniu al migraţiei.
În urma deciziei Ankarei de săptămâna trecută de a le permite miilor de refugiaţi să plece în direcţia Europei, Grecia a luat măsuri urgente, consolidându-şi forţele de-a lungul frontierei între Grecia şi Turcia, şi a suspendat procedura de azil.
Potrivit guvernului de la Atena, 35.000 de tentative de intrare ilegală pe teritoriul Greciei au fost împiedicate în ultimele cinci zile.