”România se confruntă, în prezent, cu aceleași provocări cu care s-au confruntat multe alte țări europene. Infrastructura feroviară este doar parțial electrificată, iar aceasta nu este singura problemă. Lucru demonstrat și de specialiștii din Ministerul Transporturilor, care spuneau că pe rutele CFR există 1.322 de puncte periculoase, iar 95% din instalațiile de siguranță a circulației sunt expirate sau ar trebui reparate”, spune Mircea Marian, country manager Bombardier Transportation România.
Opinia lui este împărtășită și de Gabriel Stanciu, director general Alstom Transport România. Potrivit lui, deși infrastructura feroviară este una dezvoltată în materie de de acoperire teritorială, totuși este insuficient exploatată și serios subfinanțată. ”Cred că acest lucru începe să se schimbe datorită programelor de reabilitare pe coridoarele IV și IX Pan-Europene, însă nu va fi suficient până când în bugetul de stat nu se va acorda pondere egală investițiilor în drumuri și în cale ferată”, subliniază Stanciu.
Cei doi mari constructori, Alstom și Bombardier, au planuri mari pentru România, multe legate de parcul de material rulant, care ar trebui înlocuit. ”Acest lucru este valabil pentru aproape toate segmentele de transport: vehicule feroviare ușoare, vagoane de călători, trenuri automate, locomotive”, explică Mircea Marian. Și, odată ce finanțarea va fi asigurată, vor apărea și ofertele. Reprezentanții din Ministerul Transporturilor spun că există planuri reale pentru înlocuirea materialului rulant uzat și că mai este doar o chestiune de timp până când se vor concretiza.
”În România, ne interesează toate segmentele: infrastructură, semnalizări material rulant și servicii asociate de mentenanță”, mai spune Gabriel Stanciu. De altfel, Grupul Alstom înseamnă, în prezent, 2.000 de persoane în România. În context, Stanciu nu exclude, pe viitor, o extindere la nivel local.
Cum văd Alstom și Bombardier infrastructura feroviară din România?
19 noiembrie 2011, 22:09
Ultima modificare în 20 noiembrie 2011, 00:09
Segmentul feroviar din România are nevoie de investiții constante timp de cel puțin 15 ani de acum înainte pentru a ajunge la un nivel similar cu media europeană și pentru a putea realiza interconectări cu coridoarele de transport europene, este concluzia generală a companiilor care au legătură cu acest domeniu.
Etichete: alstom,
bombardier
Publicat in categoriile: Companii
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Publicat in categoriile: Companii
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Pentru comentarii sau drept la replică, ne puteți contacta pe pagina noastră de Facebook