Vârtejul creat de schimbarea cabinetului de la Palatul Victoria a lăsat în umbră ultimele declarații ale guvernatorului BNR Mugur Isărescu, persoana de care depinde cel mai mult cursul de schimb. Declarații foarte importante pentru evoluția leului față de euro și de dolar în acest an.
La sfârșitul anului trecut, prognozele pentru 2012 erau destul de pesimiste, în sensul că se estima un trend de depreciere. Dacă cea mai mare parte a așteptărilor se opreau la circa 4,44 – 4,45 lei pe euro, erau și voci care vedeau o scădere de până la 5 lei, în cazurile cele mai pesimiste. Prognoza oficială este de 4,26 lei, ușor mai mare decât cursul mediu de anul trecut, de 4,2 lei.
Părerile în ceea ce privește cursul mediu sunt împărțite și în tabăra analiștilor privați. ING Bank vede un curs de 4,3 lei, în timp ce Société Générale anticipează un nivel de 4,18 lei. Pentru sfârșitul anului, Raiffeisen Bank și UniCredit indică un curs de 4,3 lei, iar cei de la Danske Bank sunt mai pesimiști, cu un nivel de 4,45 lei pe euro. Una peste alta, cursul va fi stabil, iar în absența unor presiuni extreme, interne sau externe, leul va rămâne într-un tunel de variație de 4,1 – 4,4 lei pe euro.
Cursul rămâne stabil
Principalele pericole pentru curs vin mai degrabă din exterior. Leul este tras în două direcții diferite: pe de o parte, evoluția față de euro, unde contează economia internă, iar pe de altă parte, direcția față de dolar, unde contează doar raportul dintre moneda europeană și cea americană. Iar în cazul deprecierii euro față de dolar, leul ar trebui să urmeze direcția, cu implicații directe în valoarea importurilor cotate în dolari, precum țițeiul. Estimările indică o posibilă scădere a euro până la un raport de 1,2 dolari pe euro, de la 1,33 în prezent.
„Moneda națională și-a arătat deja puterea anul trecut, când a depășit ca performanță aproape toate monedele din regiune. În 2012, ne așteptăm la continuarea întăririi leului față de alte monede“, spune Mark Mobius, șeful Franklin Templeton Emerging Markets, administratorul Fondului Proprietatea. Mobius nu este singurul străin care își bazează estimările privind evoluția pe faptul că România nu mai are de luat măsuri fiscale de austeritate, deci poate evita majoritatea efectelor negative din exterior. Cu toate acestea, riscurile din zona euro pot deveni insurmontabile în cazul în care criza din Grecia nu va fi depășită.
Un semnal de echilibru vine de la Mugur Isărescu, care a declarat inclusiv că România nu ar trebui să mai încheie vreun acord cu FMI. „Dacă te mai lungești într-un asemenea acord cu FMI, nu va mai fi un mesaj bun“, spune guvernatorul BNR, arătând că România trebuie să indice că nu mai are slăbiciuni.
Practic, putem lua în calcul, cel puțin până la jumătatea anului, un curs stabil, cu variații în jurul a 4,3 lei pe euro. Și față de moneda americană se estimează o evoluție liniară, în jurul a 3,3-3,4 lei pe dolar. Este foarte greu de crezut că se va întâmpla ceva catastrofal, astfel încât să strice balanța. Partea a doua a anului este ceva mai opacă, fiind implicate și perioadele electorale ale alegerilor parlamentare sau prezidențiale. Nu doar la noi, ci și în Franța, Rusia sau Statele Unite ale Americii.
Cel mai bine ar fi să ieșim din acordurile cu FMI, pentru că asta ar însemna că lucrurile merg bine și nu mai avem nevoie de un profesor exigent.
Mugur Isărescu, guvernatorul BNR