Cum văd specialiștii lumea de mâine și evenimentele ce o vor schimba

Ce se va întâmpla în 2013? Dar în zece ani? Ori în 50 sau 100 de ani? Cei de la BBC au pus cap la cap predicțiile oamenilor de știință, consultanților și multor altor specialiști și a întocmic un grafic al lucrurilor la care vom asista în viitor. Cât de pertinente sau nu sunt aceste predicții rămâne de văzut.

Din rezultatele cercetărilor celor de la BBC, în 2013, sunt șanse mari ca Pinterest să fie cumpărat de Google sau ca poporul chinez să aibă acces la toate informațiile globale disponibile pe internet. Nu se poate spune același lucru despre jocurile virtuale cu vecinii de cartier prin intermediul Google Earth care nu par a fi realizabile anul acesta.
Specialiștii BBC estimează în 2015 supremația Facebook va fi istorie, celebra rețea de socializare urmând a fi depășită – ca număr de utilizatori- de o nouă rețea socială. Tot până atunci însă nu va fi posibilă atingerea interlocutorului prin intermediul telefonului mobil.
În următorii cinci ani, se pare că vor fi disponibili comercializării ochii bionici și marea Aral va fi secat. În 25 de ani, se pare că pe pământul din jurul Cernobîl-ului va fi amenajat un parc național, iar mașinile vor fi automatice și vor putea fi conduse fără șofer. Prea puțin probabil, în aceeași perioadă, să putem încărca informațiile pe care le avem în minte direct pe calculator.
În 50 de ani, cel puțin o clădire va avea în înălțime o lungime care va depăși 10 kilometri. Pare însă o utopie ca până atunci să apară primele clone umane.
În ultimul rând, în 100 de ani, pare o utopie ca un om să fi trăit mai mult de 150 de ani.