Preşedintele rus Vladimir Putin a apreciat că planul de pace elaborat de omologul său ucrainean Petro Poroşenko nu trebuie să aibă 'un caracter ultimativ' pentru insurgenţii proruşi şi că va fi 'neviabil' şi 'nerealist' în lipsa unui dialog, a anunţat sâmbătă serviciul de presă al Kremlinului, transmite France Presse.
'Planul de pace al domnului Poroşenko nu poate avea un caracter de ultimatum pentru insurgenţi. Planul propus, dacă nu este urmat de efecte concrete în vederea începerii unui dialog, nu va fi nici viabil, nici realist', a declarat Putin, potrivit unui comunicat de presă.
Noul preşedinte al Ucrainei, Petro Poroşenko, a dezvăluit, vineri, un plan de pace în 14 puncte, menit să pună capăt insurecţiei separatiste proruse din estul ţării. Planul conţine puncte cu privire la 'dezarmare', 'garantarea unui culoar pentru plecarea mercenarilor ruşi şi ucraineni' şi 'descentralizarea puterii şi protejării limbii ruse, prin intermediul amendării Constituţiei'.
Cancelarul federal al Germaniei, Angela Merkel, este de părere că planul de pace dat publicităţii de preşedintele Ucrainei, Petro Poroşenko, constituie o bună bază pentru o soluţionare politică a conflictului din estul ţării, a anunţat, sâmbătă, purtătorul de cuvânt al cancelarului german, Steffen Seibert, potrivit ITAR-TASS.
'Cancelarul salută declaraţia făcută în ajun de preşedintele Petro Poroşenko privind încetarea focului. Suferinţelor locuitorilor din sud-estul Ucrainei trebuie să li se pună capăt', a subliniat Seibert.
AGERPRES