Cum verifici dacă un vas este sigur pentru cuptorul cu microunde

cuptor cu microunde

SURSA FOTO: Dreamstime

Cuptorul cu microunde este un aparat foarte util în bucătărie, dar, în același timp, poate fi o sabie cu două tăișuri. Deoarece funcționează complet diferit față de un cuptor normal, este destul de dificil să ne dăm seama ce tip de recipiente se pot pune la microunde.

În plus, dacă metalul funcționează bine într-un cuptor normal, este foarte periculos în cuptorul cu microunde. Și, în vreme căldura cuptorului topește recipientele de plastic, acestea rezistă perfect în cuptorul cu microunde. Dar ce se întâmplă cu alte materiale, de exemplu, cu cele din ceramică?

Acest truc recomandat de Mashed funcționează foarte bine pentru a vedea dacă anumite farfurii și boluri pot încălzi mâncarea la microunde.

Nu aveți nevoie decât de trei lucruri

Înainte de orice, este bine să rețineți că siguranța pentru cuptorul cu microunde nu înseamnă neapărat siguranță pentru cuptor. Iar multe recipiente conțin instrucțiuni care vă pot ajuta să știți dacă pot fi băgate, sau nu, la microunde. Dacă nu, găsiți aceste instrucțiuni, puteți face acest experiment. Pentru a testa materialul respectiv, veți avea nevoie de trei lucruri: vasul respectiv, apă de la robinet și o ceașcă sau un castron pentru cuptorul cu microunde, în care să puneți apă. După ce umpleți castronul respectiv cu apă, băgați-l în cuptorul cu microunde lângă vasul pe care doriți să-l testați.

Dacă nu suportă căldura, țineți vasul departe de cuptorul cu microunde

Apoi, închideți ușa cuptorului cu microunde și porniți-l timp de un minut, după care scoateți vasul și castronul cu apă. Dacă apa este fierbinte și vasul este încă rece, este sigur și poate fi folosit într-un cuptor cu microunde.

Dacă vasul este fierbinte, iar apa nu, vasul nu este sigur pentru a fi băgat în cuptorul cu microunde. Este extrem de simplu. Practic, puteți transforma o experiență nefericită într-un experiment. Așa cum se știe, vesela care nu este sigură pentru cuptorul cu microunde se încălzește foarte repede, în timp ce mâncarea rămâne călduță. Acest lucru nu este doar frustrant, ci poate fi periculos.

Trucul funcționează și cu platouri și cu boluri mai mari. Dacă nu puteți potrivi vasul lângă recipientul de sticlă cu apă, puteți pune apa deasupra sau în interiorul vasului mai mare și puteți continua restul experimentului.

4,22 milioane de microplastice și 2,11 miliarde de particule nanoplastice

O echipă de la Universitatea Nebraska-Lincoln din SUA a efectuat experimente folosind recipiente pentru alimente, pentru copii, fabricate din polipropilenă și polietilenă, care sunt aprobate ca fiind sigure de utilizat de autoritățile de reglementare – Administrația SUA pentru Alimente și Medicamente (FDA).

După trei minute de încălzire într-un cuptor cu microunde de 1.000 de wați, mai multe lichide introduse în recipiente au fost analizate pentru microplastice (cel puțin 1/1000 de milimetru în diametru) și nanoplastice (și mai mici). Numărul particulelor a variat, dar cercetătorii au estimat că 4,22 milioane de microplastice și 2,11 miliarde de particule nanoplastice dintr-un singur câmp de plastic ar putea fi eliberate în timpul celor trei minute de încălzire la microunde.

„Când mâncăm anumite alimente, în general avem o idee despre conținutul lor caloric, nivelul de zahăr și alți nutrienți”, spune inginerul Kazi Albab Hussain, de la Universitatea din Nebraska-Lincoln. „Cred că este la fel de important să fim conștienți de numărul de particule de plastic ajunse în alimentele noastre”, subliniază el.