OMV Petrom, cel mai mare producător de țiței și gaze din sud-estul Europei, a definitivat conceptul benzinăriilor mobile. Conceptul de benzinării mobile va fi aplicat pentru prima oară la nivelul grupului OMV Petrom în cadrul celor 10 staţii de alimentare care vor fi deschise pe autostrăzile A1 şi A2, după câştigarea licitaţiei organizate de Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR).
Noile staţii mobile sunt de tip modular, prefabricat. Ele vor fi transportate şi amplasate în punctele în care vor funcţiona, fără a necesita lucrări suplimentare de construcţie şi amenajare. Termenul estimat pentru punerea în funcţiune a celor 10 staţii este trimestrul patru, 2015.
Staţiile mobile sunt prevăzute cu o zonă de alimentare cu carburanţi şi cu o zonă de magazin. Fiecare staţie va fi dotată cu 3 pompe, din care una de tip rapid, pentru alimentarea tirurilor. Clienţii vor putea opta la pompa pentru unul dintre cele 4 tipuri de carburanţi disponibili în reţeaua Petrom: benzină standard, benzină Extra 99, motorină standard sau motorină Extra. O staţie poate asigura alimentarea a circa 1.500 de vehicule pe zi.
Cele 10 staţii vor fi amplasate în 5 locaţii de pe autostrăzile A1 şi A2, câte una pe fiecare sens, după cum urmează:
Autostrada Nădlac-Arad (A1), km 26
Autostrada Lugoj-Deva (A1), km 21
Autostrada Orăştie-Sibiu (A1), km 20
Autostrada Orăştie-Sibiu (A1), km 76
Autostrada Medgidia-Constanţa (A2), km 186
La finele lunii trecute, capital.ro informa că CNADNR a primit mai multe oferte din partea companiilor petroliere la licitația organizată pentru atribuirea contractelor de construcție a stațiilor mobile de alimentare cu carburant pentru tronsoanele de autostradă aflate în construcție sau date deja în folosință.
Licitația a fost împărțită în 9 loturi, fiecare lot însemnând construcția a 2 stații mobile de alimentare cu carburant. Din cele 18 noi stații care vor fi construite, 16 vor fi amplasate pe A1 București-Nădlac, iar două pe A2 București-Constanța.
La solicitarea CAPITAL, reprezentanții CNADNR ne-au transmis că la licitație au depus oferte următoarele companii:
– OMV PETROM MARKETING
– MOL ROMÂNIA PETROLEUM PRODUCTS
– ROMPETROL DOWNSTREAM
– LUKOIL ROMÂNIA
– SOCAR PETROLEUM
Reprezentanții CNADNR au transmis că au semnat contractul cu OMV Petrom Marketing pentru loturile 1, 4, 6, 8 și 9.
- Lot 1, Autostrada A1, Nădlac – Arad (tronson km 22+218 – km 38+882), spaţiu pentru servicii tip S2, km 26+200, stânga şi dreapta;
- Lot 4, Autostrada A1, Lugoj – Deva (tronson km 0+000 – km 27+620), spaţiu pentru servicii, tip S3, km 21+720, stânga şi dreapta;
- Lot 6, Autostrada A1, Orăştie – Sibiu (tronson km 0+000 – km 24+110), spaţiu pentru servicii tip S2, km 20+150, stânga şi km19+950 dreapta;
- Lot 8, Autostrada A1, Orăştie – Sibiu (tronson km 65+965 – km 82+070), spaţiu pentru servicii tip S2, km 76+150, stânga şi dreapta;
- Lot 9, Autostrada A2, Medgidia – Constanţa (tronson km 170+750 – km 201+570), spaţiu pentru servicii tip S1, km 186+090 stânga şi km 186+580 dreapta.
Conform datelor menționate în caietul de sarcini, operatorii declarați câștigători vor avea la dispoziție 45 de zile de la intrarea în vigoare a contractelor pentru finalizarea investiției. Asta înseamnă că din luna septembrie OMV Petrom ar urma să deschidă cele 10 stații mobile de alimentare cu carburanți, pe loturile pe care le-a câștigat, însă directorul companiei CNADNR a declarat într-un comunicat remis presei că finalizarea investiției este programată pentru luna octombrie.
"Odată cu semnarea acestui contract, dar și a celor care vor urma, consider că am făcut un pas înainte pentru asigurarea serviciilor necesare, cum ar fi alimentarea cu carburant prin statii mobile, comercializarea produselor alimentare si non-alimentare, tuturor celor care tranzitează autostrăzile. În acest mod vom asigura condiții moderne și civilizate, dar și sigure pentru cei care circula pe autostrazi. Menționez că termenul de finalizare al acestora, conform contractului, este luna octombrie 2015", a declarat, în comunicat, Narcis Ștefan Neaga, directorul general al CNADNR SA.
Surse oficiale din cadrul CNADNR ne-au precizat că pentru celelalte patru loturi (2,3, 5 și 7) urmează să fie încheiat contractul în perioada următoare. Potrivit surselor citate, printre câștigători se află compania Mol România.
În urmă cu un an, Narcis Neaga, directorul general al CNADNR, anunța că din 2015 pe toate autostrăzile din România va exista câte o benzinărie pe fiecare sens de mers, la o distanţă de 30 – 40 de kilometri.
"Studiile europene arată că, pe autostrăzi, este necesară o benzinărie la fiecare 30 – 40 de kilometri. Vom păstra şi noi această proporţie", a declarat directorul general al CNADNR, Narcis Neaga.
Ultimele concesiuni de loturi de benzinării pe autostradă (câte una pe fiecare sens) au avut loc în 2008, când au fost scoase la licitaţie cinci loturi pentru tronsonul Bucureşti – Feteşti al Autostrăzii A2. Atunci, licitaţiile au fost câştigate de OMV Petrom şi Rompetrol.
Cele mai noi benzinării pe autostrada București-Pitești au fost deschise în vara anului 2013 de NIS, sub brandul Gazprom, pe A1 la kilometrul 60. Chiar dacă anul trecut directorul executiv al companiei, Ileana-Sorina Bălțatu, ne-a declarat că tronsoanele de autostradă reprezintă interes pentru NIS România și că „fiecare proiect pentru o nouă benzinărie este analizat separat și trebuie să îndeplinească anumite criterii“, se pare că NIS România nu a dorit să participle la licitația CNADNR pentru construcția de stații mobile.