Cum vor arăta televizoarele şi telecomenzile în viitor

Televizoarele care vor fi lansate peste cinci ani vor fi subţiri ca hârtia, vor avea diagonala cât un perete, iar utilizatorii vor pocni din degete pentru a le porni şi pentru a vedea emisiunea preferată în trei dimensiuni, fără ochelari.

Viitorul televizoarelor este descris astfel de majoritatea executivilor din domeniu.
“În maximum cinci ani, în sufragerie, va exista un televizor de mari dimensiuni, o singură telecomandă şi un set-top box care va permite utilizatorilor să se conecteze la Internet, să se uite la TV şi să caute filme şi muzică”, potrivit lui Frederic Rose, CEO al Technicolor.
“În prezent, trebuie să butonezi ceva vreme până să găseşti programul preferat. Există prea multe cutii, prea multe telecomenzi” a adăugat acesta.
Nu toţi executivii consideră însă că aceste lucuri vor fi posibile peste cinci ani. Philippe Dauman, preşedinte şi CEO al Viacom, consideră că schimbări majore pe piaţa TV nu se vor produce într-un timp atât de scurt, acesta avertizând că unii sunt prea optimişti în această privinţă.
Există însă un consens în ceea ce priveşte faptul că experienţa privitului la televizor nu va dispărea, din contră aceasta va deveni mai simplă şi mai distractivă.
“Nimeni nu vrea ca în viitor oamenii să trebuiască să aibă un doctorat în managementul dispozitivelor pentru a putea folosi produsele media, a declarat, Jeffrey Bewkes, şeful Time Warner.
Telecomenzile din prezent sunt foarte complicate, iar în viitor va trebui să existe o singură telecomandă .
“În prezent, o telecomandă normală nu poate fi folosită pentru jocuri video, iar un controller de la un joc video nu poate fi folosit pentru televizor. Niciunul dintre aceste două dispozitive nu este util pentru căutarea online”, a declarat Bobby Kotick, CEO al Activision Blizzard, compania care a creat jocul Call of Duty.

Kotick şi alţi executivi din domeniu consideră că acest lucru trebuie să se schimbe dacă se vrea ca în viitor pe televizor să se poată urmări emisiuni,  să se poată juca jocuri, scrie emailuri, să se poate comunica prin chat cu prietenii sau să se facă cumpărături online.
“Pentru toate acesta va trebui să existe o singură telecomandă care să permită toate aceste lucruri, chiar dacă telecomanda nu va fi ceva care va putea fi ţinut în mână”, a mai spus Kotick.
Anne Sweeney, preşedinte Disney-ABC Television Group, a declarat că în cercetările ei a observat cam ce îşi doresc consumatorii.
“Nu de puţine ori am văzut copii care mergeau în dreptul unui televizor şi încercau să mute ceva de pe ecran sau încercau să schimbe canalul trecând mâna prin faţa televizorului”, a precizat Sweeney.
Acest lucru va fi posibil, având în vedere că pe piaţă există deja dispozitive precum Microsoft Xbox Kinect şi PlayStation Move care permit utilizarea jocurilor prin gesturi, mişcări şi voce.