”Găsește-mi toate informațiile și înregistrările video despre persoana care apare în imaginea de pe Facebook! Căutarea nu se va face în funcție de un cuvânt cheie care ar putea genera informații eronate, ci prin identificarea persoanelor ale căror poze sunt postate în spațiul virtual.
Informațiile astfel generate de programul nostru se vor repartiza sub forma unui ziar electronic, personalizat nevoilor cititorului”, ne-a explicat reprezentantul companiei HP, prezent la CeBit, cel mai important târgul destinat profesioniștilor din sectorul IT.
O secțiune distinctă a târgului a fost cea legată de orașele inteligente, în cadrul căreia companiile specializate au prezentat platforme care asigură, pe de o parte conectarea online a spitalelor la sursele de informații privind istoricul pacienților și, pe de altă parte, activarea, în situații de urgență, a unui sistem care să alerteze toate instituțiilor care sunt implicate în cazuri de urgență.
Expoziția, care astăzi și-a închis porțile, a fost organizată în Germania, la Hanovra și a reunit 4.200 de companii din 70 de țări. România a participat cu pavilion național.
CeBit a fost inaugurat de cancelarul german, Angela Merkel, care a reamintit că doar prin inovare și solidaritate Europa poate ieși din criză. La festivitate a fost prezentă și șefa statului brazilian, Dilma Rouseff , Brazilia fiind stat țară parteneră.