În actualul context pandemic cauzat de COVID-19, Ministerul Finanţelor Publice vine cu noi precizări privind acordarea bonificațiilor la plata impozitului pe profit/impozitului pe veniturile microîntreprinderilor, prevăzute de art. 1 al Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 33/2020 privind unele măsuri fiscale și modificarea unor acte normative.
Potrivit unui comunicat, pentru acordarea bonificațiilor la plata impozitului pe profit/impozitului pe veniturile microîntreprinderilor aferent trimestrului I 2020, inclusiv a impozitului datorat pentru trimestrul/plata anticipată trimestrială până la termenul scadent cuprins în perioada 25 aprilie – 25 iunie 2020, pentru contribuabilii care intră sub incidența prevederilor art. 16 alin. (5) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, prevăzute de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 33/2020, contribuabilii și autoritățile fiscale vor avea în vedere următoarele precizări:
- calculul și deducerea bonificației din impozitul datorat pentru determinarea impozitului rămas de plată se realizează de către contribuabil;
- bonificația se deduce din impozitul datorat, indiferent de procedurile legale de distribuire și de stingere a creanțelor bugetare prevăzute de Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, precum și de legislația terțiară corespunzătoare;
- termenul „plătesc” prevăzut de art. 1 al Ordonanței de urgență a Guvernului nr.33/2020 are în vedere numai plata efectivă a impozitului datorat diminuat cu suma aferentă bonificației, așa cum rezultă și din instrumentul de motivare și promovare a actului normativ, “în vederea stimulării plății obligațiilor fiscale scadente, ținând cont de necesitățile de finanțare a cheltuielilor bugetare se impune acordarea unor bonificații de plată pentru contribuabilii care au capacitate financiară de a plăti impozitul pe profit/impozitul pe veniturile microîntreprinderilor”. În acest sens, nu sunt avute în vedere celelalte modalități de stingere a creanțelor fiscale prevăzute de Codul de procedură fiscală, respectiv nu se calculează bonificație pentru: compensare, scutire, anulare, prescripție, dare în plată sau prin alte modalități prevăzute de lege;
- bonificația se acordă numai pentru plățile efectuate după data intrării în vigoare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 33/2020 până la data de 27 aprilie 2020, plați reprezentând impozit datorat aferent trimestrului I 2020 diminuat cu suma aferentă bonificației; în cazul contribuabililor care intră sub incidența prevederilor art. 16 alin. (5) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, bonificația se acordă numai pentru plățile efectuate după data intrării în vigoare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 33/2020 până la termenul scadent cuprins în perioada 25 aprilie – 25 iunie 2020, după caz, plăți reprezentând impozit datorat diminuat cu suma aferentă bonificației.
Referitor la depunerea formularului 112 ”Declarație privind obligațiile de plată contribuțiilor sociale, impozitului pe venit și evidența nominală a persoanelor asigurate:
Obligațiile fiscale reprezentând impozitul pe venit și contribuțiile sociale aferente lunii martie, cu termen legal de depunere 25 aprilie 2020, vor fi declarate până la data de 27 aprilie 2020 inclusiv, prin completarea și depunerea formularului 112 aprobat prin Ordinul ministrul finanţelor publice, ministrul muncii şi justiţiei sociale şi ministrul sănătăţii nr. 3063/1376/1430/2019.
Formularul se depune prin mijloace electronice de transmitere la distanță și se poate descărca de pe site-ul Agenției Naționale de Administrare Fiscală.
Pentru declararea obligațiilor fiscale aferente lunii aprilie 2020, cu termen legal de depunere 25 mai 2020, este în curs de aprobare un nou model de formular 112, în care vor fi evidențiate reglementările legale aprobate în perioada stării de urgență.
Precizăm că, potrivit art.XI alin.(7) din OUG nr.30/2020 cu modificările și completările ulterioare, termenul de plată şi declarare a obligaţiilor fiscale prevăzute conform alin. (5) este data de 25, inclusiv, a lunii următoare celei în care se face plata din bugetul asigurărilor de şomaj.
Ca urmare, obligațiile fiscale aferente indemnizațiilor de somaj tehnic acordate din bugetul asigurări pentru șomaj sau după caz din bugetul de stat în baza OUG nr. 30/2020, cu modificările și completările ulterioare, plătite prin intermediul angajatorilor/plătitorilor de venit, se declară și se plătesc prin declarația – formular 112 în conformitate cu aceste prevederi legale, respectiv, pentru sumele încasate de angajatori în luna aprilie – până la data de 25 mai.
Astfel, la modificarea declarației 112, s-au avut în vedere prevederile din Legea pensiilor și Legea privind reforma în domeniul sănătății, în ceea ce privește asigurarea continuității calității de asigurat în cele două sisteme.
Pentru asigurarea continuității stagiului de cotizare s-a identificat soluția ca, în declarația 112 aferentă perioadei de raportare, să se completeze în anexa Asigurat, pentru fiecare persoană care beneficiază de indemnizație, informațiile necesare stabilirii stagiului de cotizare pentru perioada de somaj tehnic, pentru fiecare lună în care persoana a beneficiat de indemnizație.