Primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, a anunţat marţi, într-o conferinţă de presă, cum va fi gestionat bugetul pe anul 2020. Bugetul pe anul în curs este mult mai mare decât cel din 2019, când București a avut la dispoziție circa 1,4 miliarde de euro. În acest an, cheltuielile de personal sunt aproape egale cu cele pentru investiții.
Principalele priorităţi pentru Municipalitate sunt fluidizarea traficului şi combaterea poluării, domenii pentru care este prevăzută suma de 518 milioane de euro.
Potrivit primarului Gabriela Firea, la sănătate sunt prevăzute 100 de milioane de euro, pentru consolidarea clădirilor cu risc seismic – 45 de milioane de euro, la asistenţă socială – 115 milioane de euro, iar pentru servicii publice – 223 milioane de euro.
Primăria Capitalei are un buget general estimat la circa 10 miliarde lei (echivalentul a 2,1 miliarde de euro) în anul 2020, potrivit proiectului afișat în dezbatere publică pe site-ul municipalității, anunță Hotnews.
Pentru Sala Polivalentă de lângă Arena Națională se propune alocarea a 10 milioane lei, iar pentru Patinoarul Flamaropol – 2 milioane lei. La pistele de biciclete se dau 42,7 milioane lei, banii primiți de la Ministerul Mediului și necheltuiți anii trecuți.
Pentru pasajul pietonal de la Piața Eroii Revoluției se dau 4,3 milioane lei. Străpungerea Nicolae Grigorescu-Splai Dudescu primește 20 milioane lei, iar Pasajul Ciurel și Străpungerea spre A1 – 162 milioane lei, potrivit propunerii făcute de Gabriela Firea.
Pentru refacerea liniei de tramvai de pe Bulevardul Aerogarii se propune alocarea a 5 milioane lei, iar pentru parcarea de la capătul Șoselei Pantelimon – 84 milioane lei.
Pentru lărgirea străzii Fabrica de Glucoză se propune alocarea a 41 milioane lei, pentru Prelungirea Ghencea-Domnești – 50 milioane lei, iar pentru Pasajul de la Doamna Ghica se propune alocarea a 75 milioane lei.
Din fonduri europene Primăria Capitalei estimează că va primi 1,3 miliarde lei, în principal pentru achiziția de tramvaie și autobuze electrice.