"Pentru mediul de afaceri şi cetăţeni, Codul Vamal Unional înseamnă aplicarea de proceduri comune şi armonizate la nivelul Uniunii Europene. Indiferent de statul membru în care sunt declarate mărfurile, se aplică reguli similare şi, odată ce au fost îndeplinite formalităţile vamale, acestea pot circula liber sau pot fi comercializate pe întreg teritoriul UE", spun reprezentanţii ministerului Economiei.
Pe lângă faptul că noua legislaţie întăreşte controalele de securitate corespunzătoare, menite să asigure protecţia pieţei interne, aceasta permite o cooperare mai strânsă cu partenerii comerciali din lumea întreagă, pentru a securiza lanţurile internaţionale de aprovizionare.
Codul vamal al Uniunii Europene stabileşte şi defineşte legislaţia aplicabilă importurilor şi exporturilor de mărfuri între Comunitate şi ţările terţe. Obiectivul acestuia este de a facilita comerţul, garantând totodată un înalt nivel de siguranţă la frontiere. Acesta integrează procedurile vamale comune statelor membre, consolidând totodată convergenţa între sistemele informatice ale celor 28 de administraţii vamale.
Ca urmare a reglementărilor ce vor devin operaţionale de la 1 mai 2016, intitulate "un mediu simplu şi informatizat pentru vamă şi comerţ", utilizarea tehnologiilor informaţiei şi comunicaţiilor va deveni regulă. Sistemele informatice comune permit schimbul de date între autorităţile vamale, respectând dispoziţiile care reglementează protecţia datelor. Aceste sisteme vizează în special formalităţile îndeplinite de operatorii economici, regimurile vamale (în special în cazul vămuirii centralizate), înregistrarea sau autorizarea operatorilor economici, gestionarea riscurilor printr-un cadru comun. AGERPRES