Cum vor fi stabilite amenzile pentru casele şi maşinile nedeclarate

Autorităţile locale vor putea decide din 2016 aplicarea unor amenzi al căror cuantum a fost stabilit între 500 de lei şi 2.500 de lei pentru nedeclararea de case şi maşini, atât pentru persoane fizice, cât şi pentru persoane juridice, a informat ministrul Finanţelor Publice, Eugen Teodorovici, marţi, într-o conferinţă de presă la Palatul Victoria.

"Noi astăzi (marţi – n.r.) nu am modificat nimic, decât am adăugat câteva măsuri, pe cele pe care vi le-am spus (privind impozitul pe dividende, TVA la apă şi IMM-urile – n.r.). Restul măsurilor se vor stabili la nivel local, cuantumul şi modul în care acestea vor fi colectate, să spunem aşa. (…) Este în mod normal, logic, să lăsăm la nivelul consiliului local sau autorităţilor locale decizia în a stabili cuantumul şi modul în care aceste sume se colectează la bugetele locale", a declarat ministrul Finanţelor Publice. 

Teodorovici a răspuns astfel întrebat despre introducerea la capitolul impozite locale în OUG aprobată marţi de Guvern privind măsuri la Codul fiscal a unor amenzi cuprinse între 500 de lei şi 2.500 de lei pentru nedeclararea de case şi maşini, atât pentru persoane fizice, cât şi pentru persoane juridice. 

"Sunt adeptul regulilor puţine, dar atunci când regulile se încalcă e nevoie şi de măsuri, să spunem, coercitive. Repet, e normal ca între centru şi local să existe totuşi o separare a acestor decizii pentru că e vorba de bugetele locale. (…) Deci, de la caz la caz, repet încă o dată, depinde de consiliul local", a explicat Teodorovici. 

În proiectul de OUG privind modificarea Codului fiscal adoptat marţi de Guvern se precizează că articolul 493 va cuprinde un nou alineat: "Necomunicarea informaţiilor şi a documentelor de natura celor prevăzute la art. 494 alin. (12), precum şi depăşirea termenului de cel mult 15 zile lucrătoare de la data solicitării, constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 500 la 2.500 de lei". 

La articolul 494 alin.(12) al Codului fiscal se prevede: "În vederea clarificării şi stabilirii reale a situaţiei fiscale a contribuabililor, compartimentele de specialitate ale autorităţilor administraţiei publice locale au competenţa de a solicita informaţii şi documente cu relevanţă fiscală sau pentru identificarea contribuabililor sau a materiei impozabile ori taxabile, după caz, iar notarii, avocaţii, executorii judecătoreşti, organele de poliţie, organele vamale, serviciile publice comunitare pentru regimul permiselor de conducere şi înmatriculare a vehiculelor, serviciile publice comunitare pentru eliberarea paşapoartelor simple, serviciile publice comunitare de evidenţă a persoanelor, precum şi orice altă entitate care deţine informaţii sau documente cu privire la bunuri impozabile sau taxabile, după caz, ori la persoane care au calitatea de contribuabil au obligaţia furnizării acestora fără plată". 

AGERPRES