Astfel, începând cu anul 2018, cultele recunoscute în România, acreditate ca furnizori de servicii sociale, vor putea beneficia de subvenții de la bugetul de stat pentru acoperirea unor cheltuieli de funcționare pentru centrele de servicii sociale pe care le administrează, se arată într-un comunicat al Executivului.
Posibilitatea cultelor de accesare a subvențiilor de la bugetul de stat era reglementată încă din anul 2011, prin Legea asistenţei sociale nr. 292/2011, numai că, până în acest an, nu au fost modificate Legea nr.34/1998 și normele de aplicare a acesteia, menționează documentul citat.
Noul act normativ mai stabilește că, în situația în care, pe parcursul anului, se suplimentează creditele bugetare pentru acordarea de subvenții, MMJS va avea posibilitatea să încheie convenții pentru subvenționarea acelor centre de servicii sociale care, deși au întrunit punctajul minim necesar de 60 de puncte, nu au putut fi finanțate începând cu prima lună a anului din cauza neîncadrării în limita bugetului aprobat.
Tot din 2018, în cazul în care legea bugetului de stat pe anul pentru care se acordă subvenția nu este aprobată, poate fi încheiată o convenție provizorie pentru o lună.
Hotărârea de Guvern aprobată astăzi mai prevede posibilitatea de alocare în întregime a sumei destinate programului, iar în acest fel unitățile de asistență socială situate pe ultima poziție în clasament – după aplicarea criteriilor de departajare pentru cele care obțin același punctaj – pot primi subvenții diminuate, cu încadrarea în bugetul aprobat.
Programul de subvenționare a asociațiilor și fundațiilor care administrează unități de asistență socială funcționează neîntrerupt de peste 17 ani, atât cu fonduri de la bugetul de stat, prin Ministerul Muncii și Justiției Sociale, cât și cu fonduri de la bugetul local.
În acest moment, în registrul furnizorilor de servicii sociale acreditați sunt înregistrate 1.387 de asociații și fundații și 127 de culte care au obținut certificat de acreditare. Aproape jumătate din serviciile sociale pentru care MMJS a eliberat licență de funcționare, adică 1.206, sunt ale furnizorilor privați de servicii sociale, care includ asociații, fundații, culte, precum și 64 de operatori economici cu scop lucrativ.