Cum vor vota reprezentanţii minorităţilor naţionale în Parlament: Nu dorim alegeri anticipate

Reprezentantul grupului minorităţilor naţionale, deputatul Varujan Pambuccian a declarat joi, după consultările de la Cotroceni, că grupul minorităţilor naţionale nu doreşte alegeri anticipate şi că va susţine prim-ministrul propus de preşedintele Klaus Iohannis. Din delegaţia care a participat la consultările de la Palatul Cotroceni au mai făcut parte: Dragoş Zisopol, Iulius Firczak, Daniel Vasile şi Gabriel Grosaru.

„Noi am expus domniei sale motivele pentru care mai degrabă nu am dori alegeri anticipate şi că vom vota absolut orice propunere ne va face preşedintele pentru un prim-ministru”, a declarat liderul grupului minorităţilor naţionale, Varujan Pambuccian.

După consultările cu toate partidele şi grupurile parlamentare, preşedintele Klaus Iohannis a anunţat joi seara că îl propune pentru funcţia de premier tot pe liderul PNL, Ludovic Orban.

Şeful statului s-a întâlnit la Palatul Cotroceni cu preşedinţii partidelor şi formaţiunilor parlamentare pentru consultări în vederea desemnării candidatului pentru funcţia de prim-ministru, după ce Guvernul Orban a fost demis prin moţiune de cenzură.