Ministrul Dezvoltării Regionale şi Turismului, Elena Udrea, a declarat, vineri, că vrea să implementeze un soft în unităţile de cazare din ţară, astfel încât să fie cunoscut, în orice moment, numărul de turişti aflat pe teritoriul României, transmite corespondentul Mediafax.
Ministrul Elena Udrea a spus ca este surprinsă că statisticile Inspectoratului de Poliţiei al Judeţului (IPJ) Constanţa au arătat o creştere cu cinci la sută a numărului de turişti, în timp ce hotelierii susţin că au avut o scădere cu 15 procente în acest sezon estival.
„Legat de succesul sezonului 2010 am o nelămurire: Inspectoratul de Poliţie Constanţa dă cifre oficiale de creştere cu cinci la sută, iar hotelierii dau scădere 15 la sută. Noi avem un proiect pe care îl vom implementa în turism, care ne va ajuta să avem o statistică reală şi aproape concomitentă. Astfel, online vom putea avea numărul exact de turişti care se cazează în România. Există un soft pe care dorim să-l implementăm la nivelul unităţilor de cazare de toate felurile şi care ne va ajuta pe de o parte să combatem turismul la negru, iar pe de altă parte să avem statistici exacte, să nu ne contrazicem între statisticile operatorilor de turism şi ale oficialităţilor, în acest caz Inspectoratul de Poliţie”, a afirmat Udrea, la deschiderea Bursei Litoral de la Mamaia.
Udrea a precizat că, după estimările Institutului Naţional de Statistică, în lunile iunie şi iulie numărul de turişti străini a crescut cu şapte-opt procente.
„În conformitate cu statistica Institutului Naţional de Statistică, în lunile iunie şi iulie a fost o creştere pe segmentul extern de turişti de şapte-opt la sută cazări şi înnoptări, ceea ce înseamnă că eforturile care s-au făcut de către toţi încep să-şi arate roadele pentru că în timp de criză putem găsi resursa să facem turismul românesc să renască”, a spus Udrea.
Preşedintele Asociaţiei Patronale Mamaia, Traian Bucovală, a explicat, într-o conferinţă de presă susţinută după deschiderea Bursei de Turism, că datele privind scăderea de 15 procente sunt generate de situaţia în care cei mai mulţi turişti au preferat să vină pe litoral prin diverse programe care le ofereau anumite reduceri.
„Numărul de cazări este probabil mai mare decât anul trecut, dar ceea ce s-a consumat pe litoral este o scădere de 15-20 la sută. Să nu uităm faptul că au fost o serie de programe care nu au fost în beneficul hotelierului, de genul plăteşti cinci nopţi şi stai şapte. Acesta este fenomenul care s-a întâmplat anul acesta”, a menţionat Bucovală.
SURSA: Mediafax