Ministerul Muncii şi Departamentul Românilor de Pretutindeni din cadrul Guvernului lucrează în prezent la o platformă prin care românii din străinătate vor putea să afle detalii despre locurile de muncă disponibile în România, a declarat joi şeful cancelariei prim-ministrului, Ionel Dancă, la o conferinţă privind situaţia pieţei muncii.
Reprezentantul Guvernului a apreciat deficitul de forţă de muncă din România la aproximativ 400.000 de oameni.
„Un alt palier al acţiunii guvernamentale, dincolo de cadrul de reglementare pe care îl poate stabili Guvernul, este acela de facilitator şi de promovare a ofertelor din zona de muncă, astfel încât să venim în întâmpinarea companiilor şi să sprijinim, de cealaltă parte, dorinţa românilor pentru a-şi găsi un loc de muncă bine plătit, conform calificărilor profesionale, deci rolul de mediere în piaţa muncii, între companii şi angajaţi, şi în acest sens suntem, în momentul de faţă, în situaţia de a pregăti câteva acţiuni de mediere. Una dintre acestea la care vreau să fac referire, cu titlu de exemplu: în momentul de faţă avem în piaţa muncii o cerere de forţă de muncă de aproximativ 400.000 de angajaţi, în special în zonele deficitare – Horeca, mecanică, electricieni, şi în acest sens avem, pe de altă parte, o oportunitate majoră în ceea ce înseamnă românii plecaţi la muncă în străinătate care ar putea fi aduşi, convinşi, înapoi în ţară pentru a-şi găsi un loc de muncă şi pentru a-şi continua planurile de viaţă acasă, cum e normal”, a afirmat Ionel Dancă.
Şeful cancelariei prim-ministrului a explicat că platforma cu locurile de muncă disponibile în România va fi prezentată la început românilor din Italia.
„Pentru acest lucru, Ministerul Muncii, împreună cu Departamentul Românilor de Pretutindeni de la nivelul Guvernului lucrează, în acest moment, la o platformă care va fi pilotată mai întâi în Italia, împreună cu alţi parteneri sociali, cu Confindustria, cu grupurile de reprezentare a angajatorilor, tocmai pentru a face cunoscute cetăţenilor români care lucrează în străinătate ofertele de muncă din România. O platformă interactivă, online, la care în acest moment se lucrează împreună cu Ministrul Muncii şi Departamentul Românilor de Pretutindeni. Este un instrument pe care vrem să îl lansăm cât de curând şi care noi credem că poate să ajute atât la întoarcerea românilor din străiniătate în ţară, cât şi să ajute companiile în a găsi forţa de muncă necesară în momentul de faţă”, a explicat Ionel Dancă, anunță Agerpres.