Nicuşor Dan spune că metroul de suprafaţă reprezintă una dintre soluţiile pentru traficul din Bucureşti, precizând că acesta va funcţiona pe şase rute şi va avea şase gări principale.
Nicușor Dan, soluție revoluționară
„Mesajul meu e că Bucureştiul poate să aibă un transport public eficient într-un timp rezonabil şi asta va duce la decongestionarea traficului. Pentru asta e nevoie să folosim inteligent resursele pe care le avem şi o astfel de resursă este infrastructura CFR din jurul Bucureştiului şi din Bucureşti. Vorbind foarte grosier, e vorba de a tripla lungimea metroului care deserveşte Bucureştiul în acest moment. Cifra estimativă e de 800.000 de utilizatori pe zi”, a spus Nicuşor Dan.
Acesta a precizat că staţiile interioare vor fi conectate la STB şi metrou, iar staţiile de pe linia de centură, în principal la cele mai importante intrări din oraş şi acolo unde va fi nevoie vor exista parcări park&ride, cum sunt intrările dinspre Târgovişte, Piteşti, Alexandria, Giurgiu.
„Mesajul este că oriunde te găseşti pe linia de centură vei avea un tren direct către aceste gări interioare, care reprezintă puncte importante ale oraşului”, a explicat Nicuşor Dan.
El a dat câteva exemple. Chiajna, care va fi legată de AFI, de intersecţia cu Lujerului, Gara de Nord, Pipera şi zona Giurgiului-Ferentari, despre care a menţionat că va fi conectată direct cu Pipera, Gara de Nord, AFI.
„Dacă vorbim de AFI, aici va fi una dintre cele şase staţii. O să avem un flux de 8.000 de persoane pe zi pe fiecare sens, o să fie două linii terminale, o să avem cel puţin 40 de plecări pe zi, 2-3 pe oră şi mai multe la orele aglomerate. Un tren va deservi 200 de persoane şi în condiţii de aglomeraţie până la 500, pentru Bucureşti asta înseamnă 800.000 de utilizatori. Viteza medie operaţională va fi 40 de kilometri pe oră. Metroul de suprafaţă atinge viteze de 90 de kilometri la oră. Principalul lui avantaj e că nu se intersectează cu traficul auto, nu stă în intersecţii, nu stă la semafor”, a afirmat Nicuşor Dan.
El a menţionat că metroul de suprafaţă va fi uşor de accesat de către mame cu cărucioare, biciclişti, va avea culoare largi, nu va fi compartimentat.
Nicuşor Dan a mai declarat că banii necesari vor fi obţinuţi din fonduri europene – Programul Operaţional Regional şi că este vorba despre o investiţie de 100 – 150 de milioane de euro.
„Nu mergem realmente pe centură, pentru că aici e o zonă care nu e suficient de densă, folosim linia feroviară care leagă Bucureştiul de Constanţa. Această infrastructură exterioară există, cea interioară există în diferite stadii şi e vorba de cumpărare de echipament. O să existe un parteneriat cu Ministerul Transporturilor. Există deja un grup de lucru în Ministerul Transporturilor care se ocupă de această chestiune pentru că infrastructura (…) aparţine CFR-ului. (…) Primăria va face deservirea. Primăria va avea partea de bani care ţine de cumpărarea de trenuri care vor fi un fel de Săgeţi Albastre”, a spus Nicuşor Dan.
El a precizat că va fi o achiziţie deschisă, pe piaţa globală, şi că implementarea va dura 2 – 3 ani din momentul în care proiectul e gata.
Potrivit lui Nicuşor Dan, aceasta este o soluţie care s-a aplicat cu succes în multe oraşe, un exemplu fiind Berlinul.
„O să vorbim zilele următoare de alte soluţii pentru trafic. Dacă vorbim de transportul public, o să vorbim de extinderea reţelei de tramvaie. O să vorbim de optimizarea traseelor de autobuz şi troleibuz, o să vorbim de electrificarea flotei, de transformarea autobuzelor vechi în troleibuze, o să vorbim, de asemenea, de alte soluţii pentru trafic, cum ar fi semaforizare inteligentă sau strategia de parcare”, a precizat Nicuşor Dan.
Pe de altă parte, întrebat de jurnalişti referitor la declaraţia fostului preşedinte, europarlamentarul Traian Băsescu, potrivit căreia, dacă va fi nevoie, va intra în cursa pentru Primăria Capitalei, Nicuşor Dan a răspuns că acesta are o expertiză foarte bună pentru locul în care este în prezent.
„Eu sunt optimist că o să existe o înţelegere împreună cu PMP, astfel încât această candidatură să nu mai aibă loc. Domnul Băsescu cred că are o expertiză foarte bună pentru locul în care se află acum”, a adăugat Nicuşor Dan, conform Agerpres.