Circa 130.000 de dosare nu au încă o soluţie de despăgubire a foştilor proprietari. Indiferent de varianta aleasă, valoarea viitoarelor despăgubiri ar putea fi limitată prin lege.
România pare să fie ţara care a devenit victima bunelor sale intenţii privind despăgubirile. O spune Dorina Danielescu, preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor (ANRP), citând de fapt Curtea Europeană pentru Drepturile Omului (CEDO).
Mai exact, prin comparaţie cu alte ţări, cum este cazul Ungariei, care a plafonat despăgubirile la 22.000 dolari, România a adoptat până în prezent cea mai favorabilă legislaţie privind acordarea despăgubirilor către persoanele deposedate abuziv de regimul comunist. Ce ar fi rău în asta?
De la apariția, în 2001, a legislaţiei privind acordarea despăgubirilor, statul român a reuşit să rezolve efectiv circa 30.000 de dosare, din care 15.000 pe Legea 10 şi Legea fondului funciar, iar restul pe Legea 9 şi Legea 290. În alte peste 14.000 de dosare, proprietarii şi-au exercitat opţiunea pentru conversia în titluri de plată şi aşteaptă să primească de la stat 1,6 miliarde lei. În plus, peste 130.000 de dosare se află în analiză la ANRP sau urmează să ajungă aici de la nivelul primăriilor.
Cum acţiunile statului la Fondul Proprietatea s-au terminat, iar plăţile cu cash sunt suspendate până în iulie, pentru cele 130.000 de dosare, un comitet interministerial caută o soluţie, având termen limită de la CEDO luna iulie 2012.
„Noul act normativ va fi adoptat până la termenul dat de CEDO, nu înainte de a fi pus în dezbatere publică, când poate fi, bineînţeles, îmbunătăţit. Noua legislaţie va reglementa tipul de măsuri reparatorii care vor fi acordate, modalitatea de calcul, precum şi sursa din care acestea vor fi plătite“, spune Danielescu.
Falsă problemă
Numărul dosarelor pare covârşitor pentru statul român, astfel că se vehiculează ideea plafonării valorii despăgubirilor, pragurile puse în discuţie fiind de 300.000 lei sau de 100.000 lei. Aceste praguri sunt considerate ridicole de către cei care mai au de recuperat sume de ordinul zecilor de milioane de euro. Argumentele invocate de stat ţin de restricţiile bugetare impuse de FMI și criteriile de la Maastricht.
Totuşi, cât de mare ar fi efortul bugetar anual dacă restul despăgubirilor se va rezolva în acelaşi ritm ca până acum? „Am auzit de acest proiect. Orice limitare a despăgubirii este ilegală, pentru că s-ar crea două categorii de cetăţeni. Unii care au fost despăgubiţi integral, cu cash sau acţiuni la Fondul Proprietatea, şi alţii la jumătate sau mai jos. Vorbesc de toate persoanele nedespăgubite încă, nu doar de familia Auschnit, care mai are de recuperat 35 milioane de euro pentru uzinele Titan, Nădrag şi Călan“, spune avocatul Corin Trandafir, reprezentantul familiilor Malaxa şi Auschnit.
„Marile dosare s-au rezolvat deja. Cu câteva excepţii, au rămas multe dosare cu sume mici. Dacă în 11 ani statul a alocat 3,5 miliarde euro pentru despăgubiri, din care 0,5 miliarde pentru Malaxa şi Auschnit, de ce crede cineva că lucrurile ar merge mai repede de acum încolo? Să zicem că ar mai fi vorba de 3 miliarde de euro pentru următorii 11 ani, deşi cifra pare mare. Atunci efortul anual al bugetului ar fi mai mic de 300 milioane de euro. Cred că e o problemă falsă şi se supraevaluează valoarea despăgubirilor, în condiţiile în care peste jumătate din dosarele de care se vorbeşte nu vor putea fi probate“, explică Trandafir.
Plafonarea, cea mai scumpă variantă
„O limitare a despăgubirilor ar atrage un val de procese, care vor face mult rău ţării şi vor fi suportate de plătitorul de taxe. Continuarea acordării despăgubirii în mod cinstit e cea mai ieftină variantă pentru statul român şi, implicit, pentru cetăţeni. Noua lege ar trebui să fie flexibilă, să permită statului să negocieze cu cei pe care trebuie să-i despăgubească.
O limitare rezonabilă ar fi de genul achitării imediate a unei părţi din valoarea despăgubirii, iar restul în tranşe pe mai mulţi ani“, arată avocatul familiilor Malaxa şi Auschnit. Statul poate opta fie pentru despăgubiri în numerar, fie pentru emiterea de obligaţiuni pe mai mulţi ani, fie pentru acordarea de acţiuni la societăţile la care statul mai deţine pachete, ajutând în acest fel şi piaţa de capital. De fapt, poate apela la toate variantele de mai sus, sărind peste varianta unui Fond Proprietatea 2, a cărui înfiinţare ar necesita destul timp.
ANRP, depăşită de volumul dosarelor
ANRP, instituţia care trebuie filtreze toate dosarele de despăgubire, se află în prezent cu personalul la cote de avarie. „Deşi suntem cu 67 de posturi sub schemă, în ultimele două-trei luni au început să curgă demisiile, oamenii acuzând oboseala, iar alte 20 de persoane sunt în prezent în concediu medical. Celor opt consilieri de pe Legea 10 şi Legea Fondului Funciar le revin circa 50.000 de dosare, adică 7.000-8.000 de dosare/consilier, în condiţiile în care acum câţiva ani aici erau 28-30 de consilieri.
De asemenea, suntem chemaţi în instanţă în 11.500 de procese, fiecărui consilier desemnat revenindu-i între 2.000 şi 4.000 de cazuri. Oamenii vin la birou pe la 8-9 dimineaţa şi pleacă abia după ora 10 seara, iar sâmbata şi duminica avem condica plină“, explică Dorina Danielescu. Preşedinta ANRP caută soluţii pentru ocuparea posturilor vacante, deocamdată făcând un memorandum pentru ocuparea a zece posturi de consilier. În condiţiile în care aflăm că salariul mediu în instituţie este sub 2.000 de lei.
În plus, conducerea ANRP a comandat un audit pe partea administrativă şi financiară, ale cărui concluzii vor fi prezentate, cel mai probabil, în următoarele două săptămâni. De asemenea, în una-două săptămâni, ANRP va lansa un site unde va putea fi verificată situaţia fiecărui dosar.
Noul act privind despăgubirile va cuprinde termene de soluţionare, inclusiv pentru primării, fiind posibilă şi introducerea de amenzi, Dorina Danielescu, preşedinte ANRP.
7-8 mii de dosare revin fiecăruia dintre cei 8 consilieri ANRP pe Legea 10 şi Fondul Funciar, comparativ cu situaţia de acum câţiva ani, când erau 30 de consilieri
300.00 lei sau chiar 100.000 lei sunt pragurile la care ar putea fi plafonate viitoarele despăgubiri, ceea ce ar crea o discriminare faţă de cei deja despăgubiţi.
