Cumpăna 1993: De la apă plată de izvor la aer purificat – adaptarea la contextul pandemic prin dezvoltarea unei noi linii de distribuție (P)

Cumpăna 1993, pionier pe piața locală în livrarea apei naturale de izvor și a sistemelor tip watercooler (dozatoare și purificatoare de apă), s-a adaptat noului context pandemic, prin dezvoltarea unei noi linii de business, dedicată purficarii aerului.

La începutul anului, managementul Cumpăna 1993 anunța că au în plan să dezvolte noi linii de business, în contextul pandemic, în care mulți dintre jucătorii de pe piața locală au fost grav afectați de restricțiile în vigoare.

 

Astfel, ținând cont de trendurile pieței, de cerințele și necesitățile consumatorilor finali, noua divizie dezvoltată este dedicată vânzării și distribuției de purificatore de aer. În acest moment compania comercializează atât online, pe site-ul propriu www.cumpana.ro , cât și prin vanzarea tradițională, aparate specializate și certificate internațional, pentru purificarea, dezinfectarea și sterilizarea aerului.

 

Gama disponibilă este una diversificată, adresându-se atât persoanelor fizice, cât și business-urilor din vaste domenii. Aparatele sunt pe diverse mărimi și capacități, de la aparte mici și medii pentru mașina, birou sau camerele de acasă, la aparate de mare capacitate, pentru încăperi și spații largi, cum ar fi spațiile deschise din clădirile de birouri, hale, fabrici, grădinițe, școli.

 

Suntem o companie producătoare și distribuitoare de apă plata – principalul bun de consum al populației. În actualul context al pandemiei, am dezvoltat o nouă linie de business pentru vânzarea purificatoarelor de aer anti-covid, certificate internațional. Astfel, într-o perioadă în care grija pentru noi și cei dragi este prioritatea numărul unu, pe langa serviciile dedicate apei și cafelei, produs complementar, venim în întâmpinarea clienților, cu o gamă de aparate acreditate, pentru purficarea aerului. Ca si pana acum, vom păstra mereu în minte, principalul obiectiv al companiei – acela de a ne poziționa ca un partener și un real sprijin pentru toți cei care decid sa ne fie clienți”, afirmă Iulia Ciortan, marketing managerul companei.

Fabricarea aparatelor de mare capacitate este realizată de firma Ventilatorul 1932 S.A, o companie românească ce a reușit performanța de a dezvolta un echipament multifuncțional pentru protecție virusologică și bacteriologică. Fiind singurul producător roman de echipamente de filtroventilație care deține  certificari tehnice pentru un astfel de echipament, au venit cu soluții eficiente de combatere a virusurilor prin îmbunătățirea calității aerului într-un mod efficient, contribuind semnificativ la reducerea riscului contaminării cu virusul Sars-Cov-2. Tehnologia care stă la baza aparatelor multifuncționale de purificare a aerului, provine dintr-o metodă militară folosită împotriva adăposturilor antiatomice și a substanțelor toxice de luptă.

Gama este formată din echipamente fixe sau mobile, care purifică aerul și asigură un mediu sănătos în diferite incinte precum creșe, grădinițe, școli, spații de birouri, HORECA sau chiar în domeniul medical. Acestea adaugă un aport de aer neviciat din exterior la cel filtrat din interior cu un sistem dublu de filtre – G4 si H13 – filtre certificate medical.

Purificatoarele de cameră și cele pentru spații mici, precum birouri sau mașina, dispun de un sistem de filtrare pe bază de plasmă, ioni de argint și UV. Cel mediu, pentru suprafețe de până la 40-50 m² dispune de un sistem unic de filtrare alcătuit din cinci elemente: pre-filtru, filtru cu ioni de argint (filtru HEPA H12), filtru cu nano cristale, lampă UV cu rol de sterlizare a aerului și a eliminarii virusurilor. Cel de-al cincilea element, generatorul de plasmă, care eliberează în aer ionii pozitivi și negativi care se neutralizează și produc o cantitate mare de energie ce distruge microorganismele, joacă un rol extrem de important si diferențiază purificatorul de aer Aurabeat, de celelalte existente în piață.

 

Aparatele dispun de certificari internaționale și locale, pentru capacitatea de a elimina 99% din particulele virusologice și bacteriene, inclusiv cele de COVID-19 în mai puțin de 30 de minute, cu scopul de a preveni infecțiile secundare prin dezinfectarea și purificarea aerului.

 

Gama completă de purificatoare de aer din portofoliul Cumpana 1993, se găsește pe site-ul companiei, în secțiunea dedicată https://cumpana.ro/pages/purificatoare-aer-anti-covid .

Pentru mai multe informații sau alte detalii, vă rugăm să contactați: Iulia Ciortan, PR Director, 0728280650 sau pe adresa de mail office@cumpana.ro

Despre Cumpăna 1993

Companie cu 100% capital românesc, Cumpăna a fost înființată în 1993 din dorința de a aduce mai aproape de oameni prospețimea apei de izvor. Cu o experiență de peste 25 de ani, produsele și serviciile Cumpăna sunt îmbunatățite continuu prin alinierea la cele mai exigente cerințe de calitate dar și prin aderarea la cele mai noi tendințe ale pieței. Compania se poziționează astăzi ca un furnizor de soluții complete pentru orice tip de afacere și este prezentă zilnic, nu doar în companii, ci și pe mesele consumatorilor casnici, în școli, instituții, centre comerciale, oferind servicii de livrare gratuită și ofertele personalizate. Cumpăna garantează certificarea calității apei de izvor și a serviciilor conexe (service, igienizare), având în portofoliu 6 divizii de activitate – Apa, Aer, Cafea, Vending, Retail & Sisteme complete de filtrare apă.