Evoluţia comerţului electronic face ca în prezent orice internaut din ţara noastră să îşi poată comanda produse de la magazine aflate pe alt continent. Amazon, eBay şi Alibaba reprezintă destinaţia de shopping a milioane de oameni. E drept, în ţara noastră comerţul online nu este atât de dezvoltat ca în ţările vestice, însă românii care au descoperit site-uri precum Aliexpress.com (deţinut de Alibaba) sau Gearbest.com dau bătăi de cap angajaţilor BSI Bucureşti (Birou de Schimb International), unde ajung coletele internaţionale. Conform unui studiu recent doi din zece utilizatori de Internet din România (18%) au făcut cumpărături online anul trecut, cel mai mic procent din Uniunea Europeană, unde media a fost de 66%. Cei care comandă online, aleg de regulă produse care au transportul gratuit şi care costă sub 10 euro, evitând astfel plata TVA-ului. La coletele de peste 10 euro se plăteşte TVA-ul aferent, iar la cele de peste 150 euro, taxe vamale. 

Produsele care se pot comanda online, au preţuri sub 10 euro şi pentru care nu se percep taxe de transport sunt nenumărate. Pe site-uri precum Aliexpress sau Gearbest există zilnic promoţii, dar printre cele mai vândute se numără accesoriile pentru telefoanele mobile, precum huse sau folii de protecţie, accesoriile IT, cum ar fi mouse-urile şi accesoriile auto, în special camerele video. 

De exemplu, pe aliexpress.com, o folie de protecţie pentru orice tip de telefon iPhone costă 0,88 euro, un mouse fără fir costă 3 euro, ochelari pentru condus pe timp de noapte au un preţ de 1,96 euro, iar o cameră video care filmează full HD şi include senzor G, are un preţ de 13 euro. Aceste produse sunt livrate gratis în ţara noastră, astfel încât clienţii nu trebuie să se înarmeze decât cu răbdare. De regulă, un colet ajunge din China în România în patru-cinci săptămâni, însă există şi excepţii când acestea sunt livrate în doar o săptămână. 

Cum comanzi de pe site-urile din China

Toate produsele de pe Aliexpress sau Gearbest sunt noi. Pentru a putea face o comandă trebuie să te înregistrezi pe site, să setezi adresa de livrare şi să introduci datele de pe card. Toţi comercianţii de pe site primesc note de la clienţi, astfel încât ai posibilitatea să afli dacă vânzătorul este de încredere, câte produse a mai livrat etc. Dacă are un procentaj de peste 95% atunci înseamnă că este un vânzător de încredere cu reputaţie bună pe site, deci poţi face comanda fără griji. Pe acest site acelaşi produs este vândut de mai mulţi vânzători, astfel încât poţi face o căutare detaliată înainte de a plasa comanda. 

 

La multe produse transportul este gratuit, dar poţi verifica imediat acest lucru, informaţia fiind disponibilă sub preţ. Banii plătiţi nu ajung la vânzător decât atunci când clientul a confirmat primirea coletului sau dacă perioada standard de 60 de zile a expirat fără confirmare. De abia atunci, Aliexpress virează banii în contul vânzătorului. Dacă coletul nu a ajuns la tine sau eşti nemulţumit de calitatea lui, poţi comunica, prin intermediul site-ului, cu vânzătorul şi primeşti banii înapoi. De aceea, atunci când plăteşti, asigură-te că este bifata căsuţă cu Buyer Protection. Anumiţi vânzători oferă posibilitatea să urmăreşti traseul coletului din China în România, astfel încât să nu fii nevoit să faci vizite dese la Poştă.

Mouse fără fir 

 

Preţ: 2 euro

Ochelari pentru condus pe timp de noapte

Preţ: 1,96 euro

Cameră video auto

 

Preţ: 13 euro