Consumul casnic de bunuri de larg consum a scăzut cu 4% în monedă naţională în primele şase luni ale anului 2010, comparativ cu perioada similară a anului precedent, potrivit unui studiu realizat de compania de cercetare a pieţei GfK.

“Este primul declin înregistrat în ultimii zece ani, perioadă în care ratele de creştere de la an la an au variat între 7% şi 25%. În contextul deloc prietenos din punct de vedere economic şi politic, consumatorii au rărit vizitele la magazine, cele mai afectate din acest punct de vedere fiind supermarket-urile”, declară Raluca Răschip, Consumer Tracking Director GfK România.

Din analiza principalelor categorii de bunuri de larg consum, se observă cum produsele de îngrijire personală şi cele pentru curăţenia locuinţei sunt cele mai afectate, valoarea cheltuită fiind cu 7%, respectiv 4% mai mică. Printre categoriile cu cele mai mari scăderi în volum se remarcă deodorantele (-21%), produsele de curăţat universale (-19%), tabletele de ciocolată (-18%) – în special datorită faptului că au fost achiziţionate de mai puţini consumatori.

În primele şase luni ale anului, comerţul modern a atras 45% din cheltuielile gospodăriilor pentru bunuri de larg consum, faţă de 43% în perioada similară din 2009. Cele mai dinamice formate rămân în continuare magazinele de tip discount cu o rată de creştere de 11%, în timp ce supermarket-urile se află pe un trend descendent (-9% în valoare faţă de prima jumătate a anului 2009).

SURSA: GfK