Cumpărăturile la colțul blocului, noua miză în retailul autohton

Aproximativ 215 magazine de proximitate afiliate unor lanțuri de retail au fost deschise în 2010. Până la finele anului, numărul lor va crește la 230 de unități, cu vânzări care cumulează peste cinci milioane de euro lunar.

Dedicate cartierelor care nu dispun de mari rețele comerciale, dar mai ales zonelor rurale din jurul Bucureștiului, micile magazine încep să câștige teren, la un deceniu de la ofensiva marilor retaileri moderni. Proximitatea și programul prelungit, prin comparație cu supermarketurile, sunt avantajele micilor magazine, care compen­sează prețuri mai puțin competitive.
Primul care încearcă să valorifice la scară acest business este Dinu Patriciu. El a inaugurat, din primăvara acestui an până în prezent, peste 200 de băcănii sub umbrela Mic.ro, planul maximal fiind acela de a face câte un magazin la fiecare 800 de metri. Deși omul de afaceri anunțase inițial deschiderea a 300 de unități până la finele anului, în ultima zi a lui decembrie rețeaua Mic.ro va număra 228 de magazine, aflate în București, Ploiești, Săftica, Ciolpani, Tâncăbești, Corbeanca, Snagov și Balotești.
La o investiție medie de 80.000-100.000 de euro pe unitate, expansiunea rețelei de băcănii a înghițit până în prezent 18-22 de milioane de euro. Dinu Patriciu anunțase o investiție totală de 250 de milioane de euro pentru dezvoltarea rețelei Mic.ro, afirmând totodată că aceasta se va amortiza în 6-12 luni.
Gheața a fost spartă, urmează competiția
În medie, un astfel de magazin vinde de aproximativ 730 de euro pe zi (sau 22.500 de euro pe lună), față de 500 de euro pe zi cât este media vânzărilor unui butic de cartier.  „Sunt magazine care vând de 2.000 de euro pe zi, altele, de 1.000 de euro, iar altele, de 200-300 de euro pe zi“, a declarat recent Patriciu, precizând că Mic.ro a depășit în mai puțin de nouă luni punctul de break even (nivelul la care veniturile egalează cheltuielile). Potrivit cal­culelor noastre, cele 228 de magazine Mic.ro vor aduce încasări medii de 5,13 milioane de euro pe lună.
Privită la început cu scepticism, noua afacere al lui Patriciu a devenit deja un model, copiat de un important retailer prezent pe piața locală, grupul Delhaize, deținătorul lanțurilor de supermarke­turi Mega Image și Red.
După ce a intrat pe segmentul dis­count prin magazinele Red, pentru a face față ofensivei declanșate de retaileri ca Plus și Penny Market, Delhaize s-a orientat și către businessul de proximitate, inaugurând în această lună primul magazin de mici dimensiuni, sub conceptul Shop&Go. Ca și băcănia lui Patriciu, micul Mega Image are o suprafață de vânzare de aproximativ 170 de metri pătrați și o gamă de sortimente ce cuprinde peste 2.000 de produse, în principal alimentare.
„Ne dorim ca Shop& Go să facă parte din viața comunităților de la bloc, să fie soluția ideală pentru clienții care vor să se aprovizioneze de lângă casă cu necesarul zilnic de produse“, declară Xavier Piesvaux, directorul general al Mega Image. În prezent, rețeaua Shop&Go numără două magazine. Compania are un plan de expansiune, în legătură cu care nu a dorit însă să facă precizări.
Comparativ cu supermarketurile și hipermarketurile prezente pe piață, magazinele de proximitate practică prețuri mai ridicate, produsele lor fiind mai scumpe cu până la 20%.

230 de magazine de proximitate afiliate la Mic.ro și Shop& Go vor exista în Capitală și în împrejurul acesteia până la finele anului. Investiția medie într-o astfel de unitate este de 80.000-100.000 de euro.

5,1 mil. de euro re­prezintă vânzările lunare medii ale magazinelor de proximitate. Prețurile la care sunt comercializate produsele acestora sunt cu aproximativ 20% mai mari decât în supermarketuri.