Există trei stâlpi de care este nevoie pentru stabilizarea prețurilor, în România. ”Unul este statul, altul este Banca Națională, iar cel de-al treilea îl reprezintă băncile. Luând în cacul că statul începe să se retragă din Prima Casă, că băncile au mai puțin bani și dacă ținem cont că BNR a impus pentru creditori și unele reglementări mai dure, asta înseamnă că nu vor fi foarte mulți bani în piață, iar prețurile or să scadă”, este de părere Papageorgiadis.
Prima Casă este un mecanism creat de statul român pentru a proteja proprietarii, așa încât prețurile la case să rămână la un nivel mai înalt. ”Băncile au creditat în cadrul programului pentru că a existat garanția statului. Acum, dacă statul se retrage, ceea ce este normal, înseamnă că trebuie ca băncile să vină ele cu programe care să fie substitut la Prima Casă”, consideră specialistul.
Programul Prima Casă fost o măsură care a amortizat piața, probabil că va fi ceva și anul viitor, dacă avem alegeri, dar nu este normal ca statul să se implice mereu pentru a ajuta piața imobiliară, a completat acesta.
Din cele patru ediții de până acum, actuala, cea de a patra, nu a avut atât de mult succes ca primele. Papageorgiadis spune că cumpărătorii caută proprietăți cu prețuri mai mici decât cele din piață.
Cum vor suporta dezvoltatorii al patrulea an de scădere
Anul viitor ar fi al patrulea an de scădere pentru piața imobiliară. Cum ar trebui să se repoziționeze jucătorii? Potrivit lui Papageorgiadis, eșecurile proiectelor rezidențiale au avut două cauze: ”Fie proiectul nu a fost corect, nu a fost bun, fie banca nu a mai putut susține proiectul”. În opinia sa, vom avea o nouă generație de proiecte imobiliare, ”cu suprafețe mai mici, amplasament mai bun, prețul terenului mai atractiv și spații comune mai mici”.
Potrivit specialistului prima generație de proiecte imobiliate nu a fost dezvoltată pentru românii din clasa medie, însă a doua generație o să fie dezvoltată 90% pentru românii din clasa medie. În ceea ce privește proiectele din trecut, unde construcțiile au fost realizate în special pe bază de credite, totul depinde de bănci.
”Dacă băncile vor avea probleme cu banii, atunci ar putea să vândă niște proiecte cu prețuri mai mici. Dacă nu fac acest pas, atunci piața va rămâne blocată”, spune specialistul. În opinia sa, piața, pentru acest tip de dezvoltatori se confruntă acum cu o situație de genul ”gât de sticlă”.
”Avem multe proiecte cu prețuri nu mari, dar nici mici, pentru ce vor să plătească investitorii. Și atunci ofertele nu se întâlnesc cu cererea. Problema se rezolvă dacă se sparge sticla. Trebuie că băncile să accepte să-și asume pierderile. Dacă băncile acceptă să vândă cu prețuri mai mici sunt clienți. Lumea caută oportunități”, spune Papageorgiadis.
În ceea ce privește piața de retail, dedicată spațiilor comerciale, sunt foarte multe cereri în piață pentru acest tip de proiecte, și multe branduri care vor să intre în România.
Când prețul e bun, investitorii acceptă. Sunt proiecte mari dar și proiecte mai mici, spații stradale. Există cerere, și când prețul e bun facem și tranzacția. Anul viitor așteptăm ca și mai multe branduri decât în 2010 să intre pe piața românească”, spune Papageorgiadis.
Cumperi casă acum sau mai aștepți? Ce spune un specialist despre evoluția prețului la imobile
1 octombrie 2011, 23:02
Ultima modificare în 2 octombrie 2011, 02:02
Evoluția pieței imobiliare depinde de criza din Grecia, pentru că dacă situația acestei țări se stabilizează atunci se va stabiliza și sistemul bancar, deci vor fi și bani pe piața locală și o să fie mai ușor pentru oameni să ia împrumuturi ca să facă investiții, spune Ilias Papageorgiadis, CEO al companiei de consultanță imobiliară MORE Real Estate Services.
Etichete: case,
evolutie preturi locuinte vechi,
imobil
Publicat in categoriile: Eveniment
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Publicat in categoriile: Eveniment
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Pentru comentarii sau drept la replică, ne puteți contacta pe pagina noastră de Facebook