Noua lege a pensiilor nu exclude cumulul pensiei cu salariul
Cumulul pensiei cu salariul. În prima variantă a proiectului de lege referitor la sistemul de pensii din România, inițiatorii propuneau excluderea totală a posibilității de a cumula pensia cu salariul, dar și interzicerea revenirii în câmpul muncii pentru cei care se pensionează.
Conform legii care a intrat în vigoare la 1 ianuarie 2024, românii au dreptul să cumuleze pensia cu salariul. Nu există o interdicție privind revenirea în câmpul muncii după pensionare, „în situaţia persoanelor asigurate în sistemul public de pensii care îndeplinesc condiţiile de înscriere la pensie pentru limită de vârsta respectiv vârsta standard de pensionare şi stagiul minim de cotizare contributiv prevăzute în anexa nr.5 la Legea nr.360/2023, începând cu data intrării în vigoare a legii, respectiv 01.09.2024, pot opta pentru acordarea pensiei pentru limită de vârstă sau continuarea activităţii, până la împlinirea vârstei de 70 ani, în condiţiile prevăzute de art. 46 alin.(2) din legea mentionată”, prevede actul normativ.
În 2024, conform legii, pensionarii care îndeplinesc condițiile legale pot beneficia de posibilitatea de a-și cumula pensia cu salariul, dacă decid să revină în câmpul muncii.
Excepțiile de la noua lege
Cu toate acestea, legea pensiilor conține cel puțin două excepții în ceea ce privește cumularea pensiei cu salariul. Unul dintre capitolele din noua lege a pensiilor explică aceste excepții. Iată care sunt acestea:
„În sistemul public de pensii, pensionarii pot cumula pensia cu venituri dintr-o activitate pentru care se datorează contribuţii de asigurări sociale, potrivit Codului fiscal, precum şi persoanele care desfăşoară activitate în calitate de prestator casnic, potrivit Legii nr. 111/2022, şi care datorează contribuţia de asigurări sociale, indiferent de nivelul acestora, cu excepţia:
a) soţului supravieţuitor beneficiar al unei pensii de urmaş care realizează venituri lunare aflându-se în una dintre situaţiile prevăzute la art. 6 alin. (1) lit. a), b) sau d)*, mai mari decât salariul minim brut pe ţară garantat în plată;
b) pensionarului, beneficiar al unei pensii anticipate, care realizează venituri lunare aflându-se în una dintre situaţiile prevăzute la art. 6 alin. (1) lit. a), b) sau d*)”, prevede art. 105 din noua lege a pensiilor.
Există și o adiție la punctul d) din legea pensiilor. Aceasta se referă la acele persoane care desfășoară activități pe baza unui contract individual, funcționarii publici și persoanele care dețin funcții elective, legislative sau judecătorești.
Despre modificările aduse la noua lege a pensiilor se precizează că, în ciuda discuțiilor inițiale privind o anumită vârstă, cum ar fi cea de 70 de ani, această specificație nu mai este valabilă. Prin urmare, cumularea pensiei cu salariul este permisă, indiferent de vârsta pensionarului.
Acesta poate beneficia și de alte surse de venit în afara pensiei, conform legii. Actul normativ include venituri pasive (chirii, dobânzi etc.) sau venituri active obținute din diferite activități remunerabile.