În ceea ce privește meciul economic, Spania este de departe o economie mult mai mare decât Portogalia. Cu un PIB de aproximativ 1.700 de miliarde de dolari, Spania este mult peste Portugalia, care are un PIB de aproximativ 311 miliarde de dolari, conform datelor de la CIA FacBook. În clasamentul mondial, Spania este pe locul 17, în timp ce Portugalia este pe locul 56.
La capitolul PIB pe cap de locuitor tot Spania este câștigător: spaniolii au un PIB pe cap de locuitor de aproximativ 38.000 de dolari, în timp ce portughezii au un PIB pe cap de louitor de doar 30.000 de dolari. În clasamentul mondial, pe acest indicator, Spania este pe locul 48, în timp ce Portugalia este pe locul 65.
Portugalia stă în schimb mult mai bine decât Spania în ceea ce privește rata șomajului: În timp ce Spania are un șomaj de peste 17%, Portugalia se poate lăuda cu o rată a șomajului de sub 10%.
Procentul populației aflate sub limita de sărăcie este aproximativ asemănător în cele două state, cu un mic avantaj în favoarea Portugaliei.
Veniturile bugetare ale Spaniei sunt de peste 5 ori mai mari decât ale Portugaliei, de aproximativ 500 de miliarde de dolari, față de 90 de miliarde de dolari.
Spania stă ceva mai bine la capitolul datoriei publice, Portugalia având o datorie de aproximativ 130% din PIB.
Tot Spania stă mai bine și la capitolul rezervelor valutare plus aur: 63 de miliarde de dolari, față de Portugalia, care are rezerve ce se ridică la circa 20 de miliarde de dolari.
Spania este de departe favorita caselor de pariuri la meciul din această seară, având o cotă de 2, în timp ce Portugalia are cotă 4.