Peste 100 de gimnaste participante la Cupa ”Nadia Comăneci”

Cupa „Nadia Comăneci” este organizată în fiecare an de Fundația ”Nadia Comăneci” și Clubul Sportiv Municipal Onești, cu sprijinul Primăriei Municipiului Onești. Competiția se desfășoară în sala de gimnastică a CSM Onești în care s-a antrenat chiar Nadia Comăneci, sala care îi poartă numele. 

„Organizăm această competiție de mai bine de un deceniu, din dorința de a le oferi celor mai mici gimnaste din țară șansa de a-și dovedi talentul și performanțele sportive. Sunt întrebată frecvent dacă printre micuțele gimnaste există o nouă Nadia. Cred că fiecare are șansa sa și un potențial foarte mare. Important e să continue să muncească cu același devotament și să creadă în visul său. Doar așa vor ajunge să urce pe cea mai înaltă treaptă a podiumului la campionate europene, mondiale și chiar la Jocuri Olimpice. Cupa „Nadia Comăneci” este doar o etapă în drumul lor de succes, o rampă de lansare. Le mulțumesc antrenorilor, părinților, dar mai ales acestor viitoare campioane, că duc mai departe povestea de succes a gimnasticii românești”, a declarat Nadia Comăneci.  

La ediția din acest an a Cupei ”Nadia Comăneci” participă peste 100 de gimnaste de la diferite cluburi sportive din țară, competiția fiind împărțită pe următoarele categorii: junioare 3 – nivel 7-9  ani, junioare 3 – nivel 6-10 ani, junioare 2 – nivel 5-11 ani și junioare 2 – nivel 4-12 ani. 

Finalele vor avea loc vineri, 21 martie, între orele 10.00 și 19.00. Intrarea este liberă, astfel publicul doritor să le încurajeze pe micile gimnaste poate asista la competiție gratuit.  

nadia comaneci
SURSA FOTO: Marca

Burse pentru câștigătoarele Cupei „Nadia Comăneci”

Câștigătoarele de la proba de individual compus la fiecare dintre cele patru categorii de concurs  vor primi diplome și trofee. Totodată,  Fundația „Nadia Comăneci” le va răsplăti cu burse pe gimnastele care vor urca pe cele trei trepte ale podiumului la individual compus, la toate cele patru categorii. 

Toate micuțele gimnaste participante la Cupa „Nadia Comăneci” – Ediția a XI-a se vor bucura de surprize oferite de organizatori, parteneri și sponsori. 

Cupa „Nadia Comăneci” este inclusă în calendarul național sportiv al Federației Române de Gimnastică.

Cupa ”Nadia Comăneci” – ediția 2025 este organizată de Fundația „Nadia Comăneci” și CSM Onești, cu sprijinul Primăriei Municipiului Onești, și se bucură de susținerea partenerilor: Fundația Ion Țiriac, Cris-Tim, Borsec, Construcții Erbașu, Panimon, Bru Roastery, Roserv Green Energy, Moov Leasing și Fundația Advance.

Fundația Țiriac este o organizație non-profit, apolitică și non-guvernamentală, care s-a născut la inițiativa și din dorința domnului Ion Țiriac de a contribui la dezvoltarea sportului și încurajarea practicării acestuia în rândul copiilor și tinerilor din România. Ajutăm România să crească, prin contribuția la definirea personalității tinerilor, cei care au puterea de a crea un viitor mai bun, prin acțiuni bazate pe valori și principii de viață sănătoase.

Partenerii media ai competiției sunt publicațiile Capital, Evenimentul Zilei și Doctorul Zilei.