Federația Română de Oină în colaborare cu Agenția Națională pentru Sport, Comitetul Olimpic și Sportiv Român, Federația Sportivă Națională de Oină din Republica Moldova și Complexul Sportiv Național "Arcul de Triumf" organizează, în data de 5 octombrie 2024, Cupa Unirii la Oină. ATENȚIE! Intrarea este liberă.
Patru evenimente vor avea loc sâmbătă pe Stadionul Național Arcul de Triumf
Evenimentul va include 4 partide spectaculoase, după următorul program:
- Sâmbătă 5 octombrie Ora 11:00 Under 18 Feminin – România vs Republica Moldova
- Sâmbătă 5 octombrie Ora 12:00 Under 18 Masculin – România vs Republica Moldova
Partidele se vor desfășura pe terenul II din cadrul Complexului Sportiv Național Arcul de Triumf.
- Sâmbătă 5 octombrie Ora 14:30 Senioare Feminin – România vs Republica Moldova
- Sâmbătă 5 octombrie Ora 15:30 Seniori Masculin – România vs Republica Moldova
Partidele se vor desfășura pe Stadionul Național Arcul de Triumf.
„Cupa Unirii este mai mult decât un eveniment sportiv, este o punte între România și Republica Moldova, o punte realizată prin sportul nostru național! Oina merită șansa de a fi promovată tinerilor de pe ambele maluri ale Prutului, iar Cupa Unirii este ocazia perfectă.
Oina este un sport de echipă, un sport popular, accesibil, dinamic, solicită jucătorul atât la nivel fizic, cât și la nivel mental, un joc care poate fi practicat cu ușurință. Invităm pe 5 octombrie cât mai multă lume să (re)descopere oina, le promitem că va fi o experiență valoroasă.”, a declarat președintele Federației Române de Oină, Nicolae Dobre.
„Cupa Unirii la oină reprezintă mai mult decât o luptă pe terenul de joc pentru trofeu. Este o mână de ajutor întinsă peste Prut pentru a simți românește, pentru a ne păstra identitatea, cultura şi patrimoniul. Jocul de oină face parte din Patrimoniul Cultural Românesc, iar tot ce-i românesc – vorba poetului – nu piere!”, a transmis președintele Federației de Oină din Republica Moldova, Vasile Onică.
Oina, un sport național cu o istorie bogată
Oina este sportul național al României care vorbește despre tradițiile și obiceiurile strămoșilor noștri și care are corespondență în toate țările în care păstoritul a fost practicat cu sute de ani în urmă, din Irlanda pană în India.
Considerată un sport popular, accesibil, oina este un sport de echipă, dinamic dar și de strategie, un sport care necesită forță și precizie în lovirea mingii, dar și agerime în a evita atacurile adversarilor.
Acest sport a fost practicat de elita culturală a țării și aici îi amintim pe Spiru Haret, Caragiale, Creangă, Iorga, Sadoveanu sau Marin Preda, dar și de românii simpli din mediul rural și urban, în perioada sa de glorie reunind peste 50.000 de jucători legitimați.