Una dintre principalele provocări ale tranziţiei a fost transferul proprietăţii din sectorul de stat în cel privat: chit că este vorba despre terenuri şi clădiri sau despre societăţi comerciale. Programele de privatizare în masă – care vor rămâne în istorie sub denumirea populară, de „cuponiade” – sunt un exemplu de intenţii bune, care sfârşesc prost. Efectul: multe din fabricile şi uzinele care, de bine, de rău produceau ceva pe vremea lui Ceauşe
Una dintre principalele provocări ale tranziţiei a fost transferul proprietăţii din sectorul de stat în cel privat: chit că este vorba despre terenuri şi clădiri sau despre societăţi comerciale.
Programele de privatizare în masă – care vor rămâne în istorie sub denumirea populară, de „cuponiade” – sunt un exemplu de intenţii bune, care sfârşesc prost.
Efectul: multe din fabricile şi uzinele care, de bine, de rău produceau ceva pe vremea lui Ceauşescu, chiar dacă erau energofage şi depăşite tehnologic, au fost reduse la ruine. Acum sunt valoroase doar pentru terenurile pe care stau. În multe dintre cazuri noii proprietari sunt actuali milionari de Top 300 (fraţii Păunescu, Cristescu, Sorin Ovidiu Vîntu, familia Voiculescu), îmbogăţiţi în vremuri capitaliste, dar care-şi datorază averea conexiunilor cu oameni din vechiul sistem.
În România, au avut loc două mari cuponiade: cea din ’92 (Legea 58/1991), prin care fiecare român în vârstă de peste 18 ani a primit o hârtie cu cinci cupoane în valoare de 5.000 de lei vechi fiecare (în total 25.000) şi cea din ’95, când s-au împărţit cupoane nominale de 975.000 de lei. Sumele păreau impresionante la momentul respectiv. Însă, înainte ca oamenii de rând să aibă posibilitatea să le valorifice, au fost erodate de inflaţie sau cumpărate la preţ de nimic de „băieţii deştepţi”. Potrivit legii din ’91 , 30% din acţiunile firmelor din România urmau să fie repartizate populaţiei prin intermediul celor cinci Fonduri ale Proprietăţii de Stat – actualele SIF-uri.
Miturile tranziţiei spun că Sorin Ovidiu Vîntu şi-a făcut debutul în liga grea a afacerilor pe vremea cuponiadelor. El ar fi fost unul dintre cei care coordonau reţelele de bişniţari care cumpărau cupoane la mijlocul anilor ’90 la preţuri derizorii, de patru-cinci ori mai mici decât valoarea nominală de 25.000 de lei. De altfel, specula cu copoane – în absenţa unui mod legal de valorificare a acestora – a determinat autorităţile să recurgă la cupoane nominale în a doua etapă a programului de privatizare. Unele dintre firmele de stat au fost vândute – tot pe baza cupoanelor – foştilor manageri şi salariaţi: este cazul multora dintre institutele de cercetare şi proiectare comuniste, sau a marilor cooperative de consum care deţineau sute de spaţii comerciale.Cele mai multe dintre cupoane au fost transformate în acţiuni la Fondurile Proprietăţii de Stat, actualele SIF-uri. În prezent, valoare pe bursă însumată a celor cinci SIF-uri este sub 450 de milioane de euro.
DETALII:
Citeşte şi ROMÂNIA DUPĂ 20 DE ANI: Top 10 evenimente care ne-au tras înapoi