Producătorul român de cupru electrolitic Cuprom a câştigat licitaţia pentru preluarea companiei Rudarsko Topionicarski Basen Bor (RTB Bor) din Serbia, pentru suma de 400 de milioane de dolari. Oferta Cuprom a devansat suma înaintată de consorţiul cipriot East Point Holdings cu 60 de milioane de dolari. „Achiziţia RTB Bor reprezintă o oportunitate atât pentru Serbia, care va avea acces la piaţa europeană de cupru, cât şi pentru România, care are posibilitatea de a-ş
Producătorul român de cupru electrolitic Cuprom a câştigat licitaţia pentru preluarea companiei Rudarsko Topionicarski Basen Bor (RTB Bor) din Serbia, pentru suma de 400 de milioane de dolari.
Oferta Cuprom a devansat suma înaintată de consorţiul cipriot East Point Holdings cu 60 de milioane de dolari. „Achiziţia RTB Bor reprezintă o oportunitate atât pentru Serbia, care va avea acces la piaţa europeană de cupru, cât şi pentru România, care are posibilitatea de a-şi diversifica piaţa de materie primă“, a declarat Horia Simu, preşedintele Consiliului de Administraţie al companiei Cuprom. Procedura de privatizare a fost declanşată de guvernul sârb la un preţ iniţial de 266,65 milioane de dolari.
Tranzacţia include exploatările de cupru, de suprafaţă şi subterane din Bor, o divizie de extragere a cuprului din minereu şi o fabrică de separare a mineralelor. Datoriile companiei se ridică la 400 de milioane de dolari, acumulate în special în perioada de embargo impus Iugoslaviei în anii ‘90. Horia Simu a precizat că firma Cuprom nu va prelua datoriile RTB, ci doar activele. În următoarea perioadă, Cuprom va investi peste 150 de milioane de dolari în RTB Bor şi intenţionează să încheie un parteneriat cu autorităţile locale pentru proiecte de infrastructură şi mediu. Conform datelor Ministerului de Finanţe, cifra de afaceri a Cuprom în anul 2005 s-a ridicat la 110,6 milioane de dolari, cu un profit net de circa 500 de mii de dolari. Activitatea companiei constă în reciclarea, rafinarea şi transformarea cuprului, iar principalele unităţi de producţie sunt situate la Zalău şi Baia Mare.