Producatorul roman de cupru electrolitic Cuprom, s-a clasat pe primul loc in cursa pentru privatizarea producatorului de cupru Rudarsko Topionicarski Basen Bor din Serbia, avand cea mai ridicata oferta financiara, in valoare de 301 milioane de euro.
“Sinergiile pe care Cuprom le poate avea cu producatorul sarb sunt foarte mari si exista premisele de a crea un jucator puternic pe piata regionala. Achizitia RTB reprezinta o oportunitate atat pentru Serbia, care va avea acces la piata europeana de cupru, dar si pentru Romania, ce are posibilitatea de a-si diversifica piata de materie prima” spune Horia Simu, presedintele Consiliului de Administratie Cuprom Romania.
Potrivit agentiei de privatizare din Serbia, in afara de Cuprom, au mai ramas doi participanti in cursa, reprezentati de un consortiu format din ORN Event Fund LP&East Point Holdings din Cipru a carui oferta s-a ridicat la 259,4 milioane de euro si compania Amalco, tot din Cipru, care a depus o oferta in valoare de 219,7 milioane de euro.
Procedura de privatizare declansata de guvernul sarb include ca active disponibile minele de cupru subterane si de suprafata din Bor, o mina de suprafata din Majdanpek si o unitatate de rafinare a cuprului.
Pretul de pornire stabilit de guvernul de la Belgrad, pentru toate cele trei divizii ale combinatului RTB Bor, a fost de 200,9 milioane de euro, oferta producatorului roman fiind considerata cea mai avantajoasa.
Castigatorul licitatiei va fi anuntat in zilele urmatoare, moment in care se va semna contractul de privatizare. Exceptand posibila preluare a combinatului RTB Bor din Serbia, strategia Cuprom mai cuprinde o serie de investitii pentru rezolvarea problemelor de mediu si a infrastructurii locale. Potrivit reprezentantilor companiei, Cuprom intentioneaza sa se implice in viata comunitatii prin sprijinirea unitatilor de invatamant si a spitalelor, precum si a activitatilor cu caracter cultural.
Cuprom Romania este o companie cu capital privat, avand experienta in domeniul metalurgiei si al metalelor neferoase. In afara de cupru electrolitic, compania mai produce si sarma laminata, trefilata si conductoare emailate. Activitatea companiei consta in reciclarea, rafinarea si transformarea cuprului, iar principalele unitati de productie sunt situate in Baia Mare, unde productia anuala este de 40.000 de tone de catozi si fabrica din Zalau care foloseste tehnologie Cantirod si are o capacitate de productie anuala de 70.000 de tone. Cifra de afaceri a Cuprom in anul 2005 a fost de 85,7 milioane de euro.
Sursa: Capital 18 Decembrie 2006