Candidaţii trebuie să îndeplinească în mod cumulativ următoarele criterii: să aibă o experienţă profesională de cel puţin 10 ani, din care minimum 5 în funcţii de conducere în companii cu cifra de afaceri de minimum 10 milioane de euro şi minimum 300 de angajaţi, să fie absolvent de studii superioare şi să cunoască limba română şi o altă limbă de circulaţie internaţională. 

Directorul general al Cupru Min va organiza şi va conduce activitatea curentă a companiei în conformitate cu sistemul de indicatori de performanţă financiari şi nefinanciari ce va fi inclus în contractul de mandat negociat şi convenit cu Consiliul de Administraţie, astfel încât compania să-şi atingă obiectivele stabilite prin Planul de Administrare ce va fi aprobat de acţionarul unic, se arată în anunţ. 

"Persoana care va exercita funcţia de director general va fi împuternicită şi sprijinită de Consiliul de Administraţie – dar şi responsabilă în faţa acestuia – pentru definirea şi aplicarea politicilor şi planurilor strategice ale companiei, pentru elaborarea şi implementarea modelelor de organizare a companiei şi de desfăşurare a operaţiunilor companiei, pentru transpunerea în reglementările interne a cadrului legal aplicabil, pentru organizarea proceselor interne şi interacţiunii cu partenerii comerciali şi sociali, toate acestea în echilibrul optim pentru realizarea obiectivelor pe termen scurt şi obiectivelor pe termen mediu şi lung ale companiei în condiţii de calitate şi siguranţă la nivel european, inclusiv în ce priveşte asigurarea condiţiilor de lucru adecvate cu respectarea normelor de protecţie şi siguranţă în muncă, precum şi protecţia mediului înconjurător", potrivit anunţului de recrutare. 

Documentele de înscriere vor fi transmise în format electronic pe adresa cuprumin@sagahr.com, până cel târziu luni, 31 octombrie 2016, ora 20:00. 

În luna iulie, Ministerul Economiei, unicul acţionar al Cupru Min, a selectat administratorii companiei, care au încheiat un parteneriat cu compania de recutare Saga HR Advisory pentru selecţia directorului general şi a altor şase directori. Cei cinci membri ai Consiliului de Administraţie sunt Radu-Claudiu Roşca, Radu-Călin Coşarcă, Romeo Jantea, Dumitru-Remus Vulpescu şi Gheorghe Chindriş. Agerpres