Mai întâi, a fost dubla lovitură aplicată de fisc în aprilie, când, în urma deciziei de a se introduce impozitul forfetar de la 1 mai, mii de firme s-au desfiinţat. Lovitura e dublă pentru că, pe lângă agenţii economici care au spus „stop joc“ ministrului Pogea, au fost probabil alte mii de întreprinzători care au spus „pas“, renunţând la a-şi mai deschide o firmă doar pentru a pompa în buzunarul statului tot ce câştigă. A fost să fie însă doar o uşoară adiere înaintea furtunii. Marea curăţenie de primăvară pe care au declanşat-o finanţele, prin decizia de săptămâna trecută de a radia toate firmele care nu depun două termene la rând bilanţurile contabile, va lovi peste 130.000 de afaceri, adică circa 20% din numărul total al firmelor înscrise în România. Decizia, în sine, n-ar fi rea, la urma urmei, mai trebuie făcută puţină ordine. Însă va lovi pe mulţi din cei care întârzie nu neapărat din rea-credinţă, ci pentru că aşa se lucrează la noi, cu un contabil la câteva zeci de firme, cu cozi la fisc, cu întârzieri pe tot fluxul financiar, pentru că e criză, pentru că nu au încasat facturile la timp, pentru că nu au plătit furnizorii şi aşa mai departe. Atât „forfetarul“, cât şi radierile în masă arată cât de disperat după bani e Guvernul care tocmai ne spune că a identificat semnele revenirii economice. După ce curăţenia se va fi încheiat, detaşamentele mici, dar vorace de inspectori fiscali se vor duce drept la ţintă, scuturându-i pe întreprinzători de ultimul bănuţ datorat statului. Cam aşa se face eficientizarea colectării în economia autohtonă. Reducem cheltuielile din sectorul public? Nicio problemă, atunci reducem şi numărul de firme şi am eficientizat treaba. Cu o mână de inspectori putem încasa tot ce se poate de la firmele care au rămas cât să le mai numeri pe degete. Iar când, decimate de criză şi de supraimpozitare, nu vor mai rămâne nici ele, mai rămâne doar ca statul să-şi aplice taxa Robin Hood pe şpaga expatriată.