Faptul ca femeile de serviciu de la Palatul Victoria nu vor mai fi platite pe statele Guvernului, ci pe cele ale Regiei Protocolului de Stat, ca patru departamente se vor uni intr-unul singur si ca Guvernul va ramane doar cu 35 de masini in loc de 62 nu inseamna nimic. Singurul castig pe care-l aduc restructurarile de la Guvern este acela ca Isarescu vrea sa le arate politicienilor ca este hotarat sa taie din aparatul administratiei centrale. Ce s-a intamplat pana acum (reducerea personalului di
Faptul ca femeile de serviciu de la Palatul Victoria nu vor mai fi platite pe statele Guvernului, ci pe cele ale Regiei Protocolului de Stat, ca patru departamente se vor uni intr-unul singur si ca Guvernul va ramane doar cu 35 de masini in loc de 62 nu inseamna nimic. Singurul castig pe care-l aduc restructurarile de la Guvern este acela ca Isarescu vrea sa le arate politicienilor ca este hotarat sa taie din aparatul administratiei centrale. Ce s-a intamplat pana acum (reducerea personalului din aparatul de lucru al Guvernului de la 763 de oameni in 1995, la 296 in prezent) este, pentru buget, ca o frectie la un picior de lemn. Mugur Isarescu nu poate sa nu stie ca numarul salariatilor din administratie este de 737.000 de oameni, ca avem 15 ministere si 33 de agentii nationale care consuma aproximativ 2.200 miliarde lei, din care 70% sunt cheltuieli de personal, adica bani de salarii.
Administratia s-a umflat, iar rudele, prietenii sau protejatii partidelor aflate la putere si-au gasit un loc caldut. Premierul Isarescu poate fi zmeu cu femeile de serviciu si cu soferii de la Guvern. Sa-l vedem zilele acestea cand va trebui sa intre in agentiile guvernamentale (multe dintre acestea avand acelasi obiect al muncii), cand va trebui sa-i indemne pe ministri sa reduca functionarii din ministere, cand vor incepe demilitarizarile la Interne si reducerile de personal la Ministerul Apararii Nationale. Sa vezi atunci cat de incruntati vor fi politicienii! Pentru a-si salva clientela politica, nici un efort nu va fi prea mare pentru oamenii nostri politici. Respectarea deficitului bugetar va fi o miza prea mica in comparatie cu pastrarea scaunelor pentru pilele, cunostintele si relatiile coalitiei guvernamentale. Si atunci Mugur Isarescu ar putea vedea ce inseamna sa faci curatenie la Palatul Victoria. Pe propria piele.