În cadrul discuției, Cristoiu și Turcescu au evidențiat un aspect important. Este vorba despre actualul curent care a luat cu asalt Europa: anti-americanismul. Lideri politici din diferite țări europene au făcut multe declarații care condamnă administrația Trump. Se transmite ideea conform căreia americanilor nu le mai pasă de Europa. Din acest motiv, continentul trebuie să se descurce de acum încolo cu forțele proprii.
Curentul anti-american
Friedrich Merz, președintele partidului CDU, a făcut declarații surprinzătoare după finalizarea alegerilor. Acesta a precizat că Europa va trebui să învețe să se apere fără sprijinul american. „A avut o atitudine care circumscrie acestei noi paradigme de anti-americanism. În Europa, la nivel de lideri politici, gazete, televiziuni, lideri de opinie, a apărut curentul anti-american. Suntem într-un moment pe care eu în consider năucitor. Nu vine într-o perioadă în care s-au întâmplat lucruri, care să fi generat acest curent.
Trump are o lună de când este în plin mandat. În această perioadă, toată Europa a devenit mai întâi anti-Trump, iar acum este anti-americani. Nu credeam că voi trăi o perioadă în care niște indivizi ce până mai ieri, când ziceai ceva de America, erau în stare să te jupoaie în piața publică, acum aruncă cu venin împotriva Americii”, a precizat Robert Turcescu.
Răsturnare de alianțe
Potrivit spuselor lui Ion Cristoiu, asistăm la o răsturnare de alianțe tipică în istorie. Acesta a dat exemplul unei situații care a avut loc în trecutul României. Din 1920 până în 1944, rușii erau portretizați ca dușmani, atât în presă, cât și în spațiul public. După 1944, publicațiile care vorbeau despre Rusia au scris „să trăiască armata roșie care va intra în București”, a precizat expertul. Acesta a precizat că în prezent ne confruntăm cu aceeași situație ce duce la răsturnarea alianței transatlantice.
„Ne confruntăm cu o firească răsturnare de alianțe. Este clar din punct de vedere istoric. Alianța transatlantică nu mai rezistă pentru că ea trebuia să cadă în 1990. Războiul Rece a prins Europa dependentă fundamental de America, care a intrat de două ori până atunci și a salvat Europa în Primul Război Mondial. A intervenit și a înclinat balanța în favoarea Antantei și împotriva nemților. În al Doilea Război Mondial, a intervenit cu forță uriașă, mai ales economică, într-un război. A contat mult partea economică, tancuri, faptul că puteau să fabrice. Acum din nou a intervenit America și-a salvat Europa care era în ruine, s-a făcut planul Marshall. Americanii aveau foarte mulți bani au investit în Europa, au reconstruit și cel mai important au asigurat securitatea Europei față de tăvălugul rusesc”, a spus expertul.
America, sume uriașe investite în Europa
De-a lungul istoriei, relația transatlantică a fost una strânsă care a venit în avantajul Europei. America a asigurat securitatea continentului și a investit sume uriașe în diferite direcții. „Până în 1990, America asigura paza față de Uniunea Sovietică. A cheltuit mult pentru ca Franța și mai ales Germania să asigure protecție socială. Problema este că la un moment dat, comunismul în Occident n-a mai avut suflu pentru că lumea începuse să trăiască bine, adică regimurile capitaliste din Europa. Americanii au preluat temele sociale comuniste, protecție socială, reducerea inegalității, a șomajului. Atunci, apărarea lor era asigurată de americani. Acum, au venit americanii care nu mai au bani. Au baze militare, noi vă apărăm, avem umbrelă nucleară, descurajăm și în timpul acesta mai cheltuiți și voi pentru înarmare”, a explicat Ion Cristoiu.