Trei dintre statele cu cele mai dezvoltate economii afişează deja dobânzi de referinţă zero. Tonul reducerii dobânzilor, dat de SUA, a fost urmat şi de restul bancherilor centrali, dar efectele benefice întârzie.
Statele Unite: Federal Reserve, banca centrală a SUA afişează dobânzi de referinţă pe termen scurt în culoarul 0 – 0,25%. Marea Britanie: pe 5 februarie, guvernatorul Băncii Centrale a mai tăiat încă o dată dobânda de referinţă, până la 1%. Japonia: în ultimele zile ale anului trecut a redus dobânda de referinţă la 0,1%, de la 0,3%. Elveţia: pe 11 decembrie a fost anunţată o rată de 0-0,1%. În Statele Unite şi Anglia, dobânzile băncilor centrale sunt la minime istorice, sub cele din perioada de criză a anilor ’30. La euro, dobânda de referinţă este ceva mai mare – 2%, însă este nivelul minim din cei şapte ani de istorie a monedei europene.
Tendinţa deciziilor de reducere a dobânzilor continuă în rândul bancherilor centrali: de la începutul anului, la nivel internaţional s-au operat nu mai puţin de 35 de reduceri. În ianuarie şi februarie anul trecut, bancherii centrali luaseră 17 decizii de modificare, doar şapte vizând reducerea dobânzilor. Au fost monitorizate 91 de bănci centrale, inclusiv cele din zona euro, pe site-ul cbrates.com.
La dobânzi foarte joase s-a ajuns şi la Hong Kong – 0,3%, în Israel – 1%, Suedia – 1%, dar şi în Cehia – 1,75%, unde ultima reducere, de 0,5%, s-a operat pe 5 februarie. În România, la începutul lui februarie, a fost decisă prima reducere a dobânzii de politică monetară, cu 0,25%, până la 10%, după un an şi jumătate de creşteri. Bancherii români consideră că modificarea este prea mică pentru a afecta costul creditelor în lei. Românii nu se vor bucura nici de dobânzile „zero“ la creditele în yeni, franci elveţieni sau dolari. Împrumuturile pentru locuinţe în dolari au, în prezent, costuri între 9,3% şi 15% pe an, iar băncile, cu o singură excepţie – OTP Bank, au renunţat la creditele în franci elveţieni. Împrumuturi în yeni japonezi nu s-au acordat în România.
Stimul pentru economie
Dobânda de referinţă este, cel puţin teoretic, principala pârghie de control asupra inflaţiei, aflată la îndemâna băncilor centrale. Dacă acestea transmit semnalul pentru creşterea dobânzilor, atunci creditele se scumpesc, fiind încurajată economisirea, în detrimentul consumului. Dobânzile băncilor centrale pot fi folosite pentru a stimula însă şi creşterea economică. Atunci când sunt diminuate, firmele ar trebui să aibă acces la credite mai ieftine, şi astfel să crească producţia.
Jocul dobânzilor practicate de băncile centrale afectează şi alte pieţe. Pe plan intern, o reducere a dobânzilor face mai puţin atractive plasamentele monetare şi poate redirecţiona fondurile către pieţe care oferă randamente mai ridicate, cum ar fi bursele. Pe plan extern, reducerea dobânzii poate determina deprecieri ale monedei naţionale, în măsura în care investitorii îşi mută fondurile către valute pentru care se oferă randamentele mai ridicate. Un exemplu este deprecierea lirei sterline de la sfârşitul anului trecut, când a ajuns aproape la acelaşi nivel cu euro.
Japonia a fost prima ţară care s-a aventurat pe tărâmul dobânzii zero, încă din ’99. Şi a rămas la acest nivel. „Condiţiile monetare relaxate ale Japoniei vor continua să stimuleze cererea. Dobânda reală pe termen scurt este aproape de zero”, declara, în iunie 2008, guvernatorul Băncii Japoniei.
„În anii ’90, Japonia s-a confruntat cu o criză financiară provocată de spargerea unei bule speculative. Eforturile de a preveni această criză s-au dovedit a fi un proces lung şi constisitor“, arată, într-un raport realizat de Banca Reglementelor Internaţionale, Hiroshi Nasako, unul dintre foştii angajaţi ai băncii Japoniei.
De altfel, criza economică din anii ’90 din Japonia a ajuns să fie cunoscută în mediul economic drept „deceniul pierdut“. Unele dintre „simptomele“ crizei asiatice sunt similare celor de acum: o bulă speculativă care s-a spart, pierderi ale instituţiilor financiare, injecţii de capital făcute de stat şi naţionalizarea unei părţi importante a sectorului bancar. Însă, Japonia n-a reuşit nici acum să scape de deflaţie şi nici de ratele de modeste de creştere economică.
Scenariul pare să se repete şi în Statele Unite. Reducerile repetate ale dobânzii întârzie să-şi arate efectele: volumul creditelor de consum din SUA a scăzut în ultimul trimestru al lui 2008, iar dobânzile se aflau la un nivel ridicat – 12% în cazul cardurilor de credit, 7% în cazul împrumuturilor de consum. Cu toate acestea, şeful Fed susţinea recent, în faţa unei comisii a Camerei Reprezentanţilor, că efectele reducerilor de dobândă şi ale injecţiilor de capital încep să se vadă: scăderea ratelor interbancare şi ameliorarea crizei de lichiditate.
Nici în Anglia reducerile repetate ale dobânzii n-au revigorat economia. Mervyn King, guvernatorul Băncii Centrale a Angliei, s-a arătat îngrijorat, în ianuarie, că cele cinci reduceri ale dobânzii operate în ultimele patru luni n-au avut efectul scontat asupra cererii, principala ameninţare fiind reducerea excesivă a inflaţiei. „Disfuncţionalităţile din sistemul bancar au afectat eficacitatea ratelor de referinţă ca instrument convenţional“, susţine King.
2% este dobânda de referinţă la euro, minimul istoric, anunţată de Jean-Claude Trichet, preşedintele BCE, pe 15 ianuarie. Reducerile repetate – inclusiv ultima, de 0,5% – au dus dobânda la euro cu 2,25 puncte procentuale sub nivelul din octombrie 2008
0-0,25% este dobânda pe termen scurt la dolar. Ben Bernanke, şeful Fed, a anunţat atingerea pragului minim la dobânzi pe 16 decembrie. S-a pornit de la un nivel al dobânzii de 5,25%, în august 2007, şi au fost operate 10 reduceri
