Conform anunțului companiei CureVac, vaccinul pe care aceasta îl dezvoltă poate fi depozitat și transportat în containere frigorifice obișnuite și rămâne stabil pentru o perioadă de până la trei luni. Anunțul vine în contextul în care Pfizer a anunțat recent că vaccinul lor trebuie să fie depozitat la minus 70 de grade Celsius.
Compania germană de biotehnologie CureVac a anunţat că vaccinul său experimental dezvoltat împotriva maladiei COVID-19 are capacitatea de a rămâne stabil la temperatura de 5 grade Celsius pentru cel puţin trei luni, aspect care îl face să devină mai uşor de transportat în comparaţie cu vaccinurile create de alţi rivali din industria farmaceutică, informează Reuters.
CureVac, care va demara în curând studiul clinic de fază 3, a anunţat că stabilitatea acestui vaccin lichid a fost testată la concentraţiile sale de stocare anticipate şi că produsul farmaceutic a fost depozitat la 5 grade Celsius, dar şi la temperaturi mai mici de -60 de grade Celsius.
Testele efectuate au demonstrat stabilitatea vaccinului la temperatura camerei până la 24 de ore, au precizat joi reprezentanţii companiei CureVac.
Grupul american Pfizer şi partenerul său german BioNTech au devenit luni primele companii farmaceutice din lume care au publicat o serie de date ce arată că vaccinul lor experimental s-a dovedit a fi eficient în cadrul unor ample studii clinice de fază 3.
Totuşi, vaccinul lor trebuie să fie depozitat la minus 70 de grade Celsius. Înainte de a fi administrat, vaccinul Pfizer poate fi păstrat într-un frigider obişnuit până la cinci zile sau în containere termice de transport până la 15 zile.
CureVac a folosit pentru producerea vaccinului său o tehnologie bazată pe terapii cu ARN mesager, aceeaşi abordare fiind utilizată şi de Pfizer-BioNTech şi de compania Moderna.
Comisia Europeană va achiziționa 300 de milioane de doze de la Pfizer
Comisia Europeană a anunţat miercuri că a încheiat cu companiile farmaceutice Pfizer şi BioNTech un contract pentru achiziţia a 300 de milioane de doze de vaccin împotriva COVID-19, transmite Reuters.
Încheierea acestui contract survine după ce grupul farmaceutic american Pfizer Inc. a anunţat luni că vaccinul său experimental dezvoltat în colaborare cu compania germană BioNTech are o eficienţă de peste 90% în prevenirea maladiei COVID-19, conform datelor iniţiale provenite dintr-un studiu amplu de fază 3.
Datele referitoare la siguranţa vaccinului urmează să fie publicate la sfârşitul acestei luni. Directorul general al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, Tedros Adhanom Ghebreyesus, a descris anunţul Pfizer-BioNTech drept o ”veste extraordinară”, dar a avertizat că necesitatea de a depozita acest vaccin la temperaturi extrem de scăzute ar putea complica programele de vaccinare, mai ales în regiunile din Asia şi Africa unde clima este caldă, distanţele sunt mari, iar infrastructura necesară este deficitară sau chiar lipseşte.