Euro a coborât cu 0,60 bani, până la 4,5812 lei.
Dolarul s-a micșorat cu 0,83 bani, la 4,0999 lei.
Francul elvețian s-a depreciat de la 4,2164 la 4,2105, iar lira sterlină s-a apreciat de la 5,2175 la 5,2369 lei.
Evoluțiile de joi
Euro a crescut joi până la un record istoric, apreciindu-se cu peste 2 bani, față de leu, la cotația de referință a Băncii Naționale a României (BNR).
Moneda europeană s-a întărit cu 2,05 bani, până la 4,5872 lei. Euro nu a mai avut un nivel atât de ridicat din 3 august 2012, când a fost cotat la 4,6481 lei.
Dolarul a urcat cu 3,30 bani, la 4,1082 lei.
Francul elvețian s-a apreciat de la 4,2029 la 4,2164 lei, iar lira sterlină de la 5,1918 la 5,2175 lei.
Adrian Vasilescu, consilier al guvernatorului BNR, a declarat, pentru Capital, că deprecierea leului faţă euro poate fi legată de evenimentele politice din ţară. „Poate fi o reacţie emoţională a pieţelor, pentru că ştim, chiar din manualul de economie că pieţele financiare nu sunt raţionale.E prea devreme să tragem concluzii. La sfârşitul săptămânii viitoare vom putea şti dacă e o tendinţă deprecierea sau o reacţie emoţională”, a declarat Vasilescu.
Potrivit acestuia, BNR „e înafara evenimentelor politice care au loc acum, le urmăreşte, dar nu intervine”.
Pe piața interbancară
Cursul leu/euro se situa în jurul valorii de 4,5879 lei/euro pe piaţa interbancară la ora 11,30, iar economiştii cred că BNR nu a intervenit până în acest moment.
Potrivit acestora, volumele tranzacţionate pe piaţa interbancară sunt mai mari decât cele dintr-o zi obişnuită. De asemenea, aceştia au precizat că şi în trecut, atunci când deprecierea avea la bază mai mult factori interni, Banca Centrală lăsa cursul liber.
Cel mai înalt vârf atins pe piaţa interbancară a fost la ora 11:08, de 4,5921 lei/euro.