Curs BNR: Euro, la un nou record în raport cu leul

Leul a slăbit miercuri față de principalele valute la cursul de referință al Băncii Naționale a României (BNR), euro ajungând la o cotație pe care nu a mai atins-o de aproape patru ani.

Euro a crescut cu 1,50 bani, până la 4,5512 lei, iar dolarul cu 1,99 bani, la 4,3105 lei.

Moneda europeană nu a mai atins un asemenea record de la 7 iunie 2013, când nivelul a fost de 4,5535 lei.

Francul elvețian s-a întărit de la 4,2296 la 4,2541 lei, iar lira sterlină de la 5,2327 la 5,2385 lei.

Evoluțiile de marți

Leul s-a depreciat marți față de euro și dolar, dar s-a întărit în raport cu francul elvețian și lira sterlină, la cursul de referință al Băncii Naționale a României (BNR).

Euro a crescut cu 0,39 bani, până la 4,5362 lei, cea mai mare cotație de la începutul acestui an.

Dolarul a urcat cu 1,02 bani, la 4,2906 lei.

Francul elvețian a scăzut de la 4,2384 la 4,2296 lei.  

Lira sterlină a coborât de la 5,2469 la 5,2327 lei.

Evoluțiile de luni

Leul s-a apreciat luni față de principalele valute la cotația de referință a Băncii Naționale a României (BNR).

Euro a scăzut cu 0,05 bani, până la 4,5323 lei, iar dolarul s-a depreciat cu 2,08 bani, la 4,2804 lei.

Francul elvețian a coborât de la 4,2530 la 4,2384 lei.

Lira sterlină a slăbit de la 5,2569 la 5,2469 lei.

O valoare mai mare a monedei europene în raport cu leul a fost înregistrată în ultima zi de tranzacţionare de anul trecut, când un euro costa 4,5411 lei.

În acest an, până în ziua de azi, recordul monedei europene a fost înregistrat în data de 2 februarie, zi în care BNR anunţa un curs de 4,5337 lei.
Deşi cotaţia valutară euro/leu diferă între BNR şi Banca Centrală Europeană, întrucât Romania nu face parte din zona euro, recordul monedei europene anunţat de BCE a fost înregistrat în acest an pe data de 1 februarie, nivelul fiind de 4,5478 lei pentru un euro.
Ieri BCE cota moneda europeană la un nivel mai mare decât BNR, de 4,5384 lei, în creştere de la 4,5290 lei, cotaţia de luni.