Curs valutar 25 ianuarie. O nouă zi slabă pentru leul românesc. Date oficiale BNR
Leul s-a depreciat uşor faţă de moneda unică europeană, arată primul curs valutar al acestei săptămâni, dat publicităţii luni de către Banca Naţională. Un euro valorează 4,8744 lei, în creştere cu 0,04 bani faţă de şedinţa precedentă, când moneda europeană valora 4,8740 lei.
Moneda autohtonă s-a depreciat şi în faţa dolarului american, cotat la 4,0105 lei, în creştere cu 0,71 bani faţă de şedinţa precedentă, când dolarul valora 4,0034 lei.
Curs valutar 25 ianuarie
Leul s-a apreciat în faţa francului elveţian, cotat de Banca Naţională la 4,5228 lei, faţă de 4,5255 lei în ultima şedinţă. Leul a pierdut teren faţă de lira sterlină, cotată de BNR la 5,4892 lei, faţă de 5,4696 lei în şedinţa precedentă.
Curs valutar 25 ianuarie. O nouă zi slabă pentru leul românesc. Date oficiale BNR
Leul s-a apreciat uşor în raport cu forintul maghiar, BNR publicând o cotaţie de 1,3653 lei pentru 100 de forinţi, faţă de 1,3656 lei în şedinţa precedentă. Leul s-a depreciat uşor faţă de leva bulgărească, care a fost cotată la 2,4922 lei, faţă de 2,4920 lei în şedinţa precedentă. Moneda noastră s-a întărit în raport cu leul moldovenesc, care a fost cotat la 0,2289 lei, faţă de 0,2300 lei, în şedinţa precedentă.
Gramul de aur s-a scumpit până la valoarea de 240,0052 lei, de la 238,5807 lei cât valora în şedinţa precedentă.
Curs valutar 25 ianuarie. O nouă zi slabă pentru leul românesc. Date oficiale BNR
Valentin Lazea a răspuns criticilor care au venit la adresa BNR, acuzată că nu a operat mai din timp o reducere a ratei dobânzii de politică monetară.
Trebuie precizat că, în contextul crizei determinate de pandemia de coronavirus, multe bănci centrale din Europa și din lume au ales să taie drastic dobânzile de politică monetară, până aproape de zero, pentru a reduce costurile creditării pentru economie și populație și a evita o supra-îndatorare a acestora către bănci.
Abordarea graduală de reducere a ratei dobânzii de politică monetară a fost cea mai potrivită pentru România, arată economistul şef al Băncii Naţionale a României, Valentin Lazea, menţionând că o eventuală reducere mai abruptă a ratei dobânzii cheie ar fi generat deprecierea cursului valutar şi ar fi reaprins inflaţia.
“Abordarea graduală de reducere a ratei dobânzii de politică monetară a fost cea mai potrivită pentru România, având în vedere următoarele: pre-existenţa unor mari dezechilibre economice, reflectate în deficitul bugetar şi în deficitul de cont curent, precum şi în rating-ul de ţară; riscurile pe care o conduită de reducere mai agresivă a dobânzii de politică monetară ar fi avut-o în materie de depreciere a cursului valutar şi de recrudescenţă a inflaţiei.
Potrivit estimărilor, câştigurile în materie de costuri de finanţare pe care o eventuală reducere mai abruptă a ratei dobânzii de politică monetară le-ar fi generat ar fi fost în întregime anulate de deprecierea cursului valutar; statul român ar fi ajuns să plătească mai mult pentru finanţarea externă, la care s-ar fi adăugat un echilibru macroeconomic deteriorat”, arată Valentin Lazea, în articolul ‘Precizări despre dobânda de politică monetara a BNR: determinanţi şi comparaţii internaţionale’, postat pe blogul Opinii BNR.