Curs valutar, 26 iulie. BNR mai îndepărtează un pic moneda națională de pragul 5 lei/euro
Leul a încheiat săptămâna trecută cu un curs afișat vineri de BNR de 4,9219 lei pentru un euro, păstrând tendința de ușoară apreciere, ce s-a manifestat practic pe tot cursul săptămânii.
Joi, cursul valutar afișat de BNR a fost 4,9241 de lei pentru euro, iar miercuri de 4,9257 de lei pentru un euro.
În primele două zile ale săptămânii, raportul leu/euro afișat de Banca Națională era de 4,9253 marți, respectiv 4,9262 în ziua de luni.
Luni BNR a publicat un curs de 4,9208 de lei pentru un euro, în scădere cu 0,11 bani, față de vineri.
Dolarul american se depreciază
În ceea ce privește dolarul american, a cărui paritate cu moneda națională este stabilită în mod indirect, prin raportarea la euro, evoluția de săptămâna trecută nu a fost la fel de liniară.
Astfel, vineri cursul leu/dolar a crescut până la valoarea de 4,1823 lei pentru un dolar american, de la 4,1740, cât a fost cotația de joi.
Luni, marți și miercuri cursurile afișate de BNR în privința dolarului american, raportat la leu, au fost: 4,1824, 4,1736, respectiv 4,1843.
Luni BNR a publicat un curs de 4,1716 de lei pentru un dolar american , în scădere cu 1,07 bani, față de vineri.
Evoluția celorlalte valute
Leul s-a depreciat în faţa francului elveţian, cotat de Banca Naţională la 4,5451, faţă de 4,5428 lei lei în ultima şedinţă.
Leul s-a depreciat și faţă de lira sterlină, cotată de BNR la 5,7543 lei, faţă de 5,7455 lei în şedinţa precedentă.
Gramul de aur s-a scumpit până la valoarea de 242,5619, de la 242,4279 lei cât valora în şedinţa precedentă.
Trebuie amintit faptul că una din principalele atribuţiile ale Băncii Naţionale a României este cea de elaborare şi aplicare a politicii monetare şi a politicii de curs de schimb.
Regimul actual al cursului de schimb al leului este cel de flotare controlată, acesta fiind în concordanţă cu utilizarea ţintelor de inflaţie ca ancoră nominală a politicii monetare şi permiţând un răspuns flexibil al acestei politici la şocurile neprevăzute ce pot afecta economia.
Sursa foto: INQUAM Photos, Octav Ganea.