Curs valutar 5 iunie. Zi proastă pentru leu! Date de ultimă oră de la BNR
Leul s-a depreciat uşor în faţa monedei unice europene, arată cotaţiile BNR de joi. Un euro valorează 4,8393 lei, în creştere cu 0,06 bani faţa de şedinţa precedentă, când moneda europeană valora 4,8384 lei.
Moneda autohtonă s-a întărit în schimb în faţa dolarului american, cotat la 4,2695 lei, în scădere cu 5,08 bani faţă de şedinţa precedentă, când dolarul valora 4,3203 lei.
Curs valutar 5 iunie
Leul s-a apreciat şi faţă de francul elveţian, cotat de Banca Naţională la 4,4587 lei, faţă de 4,5005 lei în ultima şedinţă. Moneda noastră a câştigat teren şi faţă de lira sterlină, cotată de BNR la 5,2923 lei, faţă de 5,4094 lei în şedinţa precedentă.
Leul s-a depreciat în raport cu forintul maghiar, BNR publicând o cotaţie de 1,4046 lei pentru 100 de forinţi, faţă de 1,3998 lei cu o zi în urmă. Leul s-a depreciat foarte puţin şi faţă de leva bulgărească, care a fost cotată la 2,4743 lei, faţă de valoarea de 2,4740 lei din şedinţa precedentă. Moneda noastră a pierdut teren faţă de leul moldovenesc, care a fost cotat de BNR la 0,2484 lei, faţă de 0,2477 lei în şedinţa precedentă.
Gramul de aur s-a ieftinit până la valoarea de 234,5040 lei, de la 237,1382 lei cât valora în şedinţa precedentă.
Curs valutar 5 iunie. Zi proastă pentru leu! Date de ultimă oră de la BNR