Curs valutar, 14 octombrie. Cum au evoluat euro și dolarul american? Date oficiale BNR

Cursul valutar de vineri, 14 octombrie, aduce noi vești pentru România. În urmă cu puțin timp, BNR a transmis cele mai noi date cu privire la cele mai recente cotații valutare. Cât a ajuns valoarea euro, dar și a dolarului american conform noului curs valutar de vineri, 14 octombrie.

Curs valutar BNR pentru vineri, 14 octombrie

Astfel, conform BNR, moneda Euro se tranzacționează vineri cu 4.9350 lei, după o apreciere a leului din ultimele 24 de ore. Euro a scăzut cu -0.0066 lei, de la 4,9416 lei cât valora joi.

Dolarul SUA a scăzut și el în ultimele 24 de ore, conform informațiilor Băncii Naționale și a ajuns să înregistreze valoarea de 5.0743 lei, în scădere cu -0.0039 lei față de 13 octombrie, când ajunsese la 5,0782 lei.

Lira sterlină este singura dintre monedele importante la nivel mondial care a înregistrat vineri, 14 octombrie o creștere. Astfel, moneda din Marea Britanie se tranzacționează astăzi cu 5.7138 lei, după o creștere de +0.0546 lei față de joi când era cotată la 5,6592 lei.

Francul elveţian suferă și el și atinge în această zi valoarea de tranzacționare de 5.0587 lei, după o depreciere de -0.0292 față de joi, când valora 5,0879 lei.

Gramul de aur a pierdut mult din valoare într-o singură zi, iar vineri se tranzacționează cu 269.8310 lei, după o cădere de -3.7695 lei într-o singură zi. Joi avea o valoare de 273,6005 lei.

Cotaţiile ROBOR pentru vineri, 14 octombrie

Potrivit datelor prezentate vineri de către BNR, indicele ROBOR la 3 luni, folosit pentru calcularea dobânzilor variabile la creditele în lei contractate înainte de luna mai 2019, a crescut vineri până la 8,17%, faţă de 8,15% cât era cotat joi.

Indicele ROBOR la 6 luni, utilizat la calculul dobânzilor la creditele ipotecare în lei cu dobândă variabilă, a crescut la 8,27%, de la 8,24% în şedinţa precedentă.

Și indicele ROBOR la 12 luni a crescut vineri, acesta fiind cotat la valoarea de 8,37%, de la 8,36% joi.

Creșterea inflației determină și creșterea dobânzilor

Purtătorul de cuvânt al Băncii Naționale a României (BNR) declara zilele trecute că atâta vreme cât crește inflația, nu se poate să nu crească și dobânzile.

„A crescut (dobânda cheie – n.r.) pentru că a crescut inflaţia mai mult decât ne aşteptam şi am văzut această creştere. Cumva în trimestrul al IV-lea al acestui an ar fi trebuit sau am fi vrut să intrăm pe o uşoară traiectorie descendentă.

Nu este încă momentul unei traiectorii descendente, indiferent că este uşoară sau nu. Probabil acest episod se va muta spre anul viitor”, a precizat Dan Suciu, pentru Digi24.