Curs valutar joi, 30 martie 2023. Prețul aurului a început să scadă
Banca Națională a României (BNR) a transmis joi, 30 martie 2023, ultimele date cu privire la cotațiile valutare. În jurul orei 13:00, au fost publicate ultimele informații cu privire la cotațiile valutare pentru ca toți românii să poată afla cât valorează astăzi un euro, un dolar american, un gram de aur, o liră sterlină și un franc elvețian, după modificările survenite în ultimele zile.
Moneda euro înregistrează joi, 30 martie 2023, un curs de referință de 4,9485 lei.
Dolarul american a ajuns să valoreze 4,5545 lei.
Lira sterlină a ajuns să fie cotată, joi, la valoarea de 5,6239 lei.
Francul elvețian a înregistrat, joi, un curs de referință de 4,9726 lei.
Gramul de aur costă joi, 30 martie 2023, 288,1415 lei, fiind cu 0.1512 lei mai ieftin decât ziua precedentă.
Cotațiile ROBOR joi, 30 martie 2023. Indicii ROBOR scagnează de câteva zile
De altfel, Banca Națională a României (BNR) a emis și ultimele date privind cotațiile ROBOR.
Indicele ROBOR la trei luni, folosit pentru calcularea dobânzilor variabile la creditele în lei, a stagnat la 6,85%.
Indicele ROBOR la șase luni, utilizat la calculul dobânzilor la creditele ipotecare în lei cu dobândă variabilă, a stagnat la 7,20%.
Indicele ROBOR la 12 luni, care reprezintă rata dobânzii plătită la creditele în lei atrase de băncile comerciale de la alte bănci comerciale pentru o perioadă de 12 luni, stagnează de câteva zile la 7,55%.
Indicele IRCC va crește de la 1 aprilie
Vă amintim că indicele IRCC, în funcție de care se calculează dobânzile pentru creditele luate începând din mai 2019, va crește de la 1 aprilie 2023, ceea ce înseamnă că ratele oamenilor care au credite bazate pe această dobândă vor crește.
În prezent, se aplică valoarea IRCC aferentă trimestrului trei din 2022 (perioada iulie-septembrie) de 5,71%, însă de pe data de 1 aprilie 2023, indicele IRCC va fi de 5,98%, fiind a șasea sa creștere consecutivă.
Vă amintim că indicele IRCC este de două feluri: zilnic și trimestrial. IRCC – zilnic se calculează de către Banca Națională a României (BNR) în fiecare zi și reprezintă media ponderată (cu volumele tranzacțiilor) a ratelor de dobândă ale tranzacțiilor de pe piața monetară interbancară, în timp ce IRCC- trimestrial se stabilește drept media aritmetică a valorilor IRCC zilnice comunicate pentru trimestrul anterior (se iau în considerare toate zilele lucrătoare din trimestru), urmând a se aplica de fiecare instituție de credit pentru trimestrul următor.